Dima Trofim, în doliu! Tatăl acestuia s-a stins din viață. Artistul trece prin momente extrem de grele. „Puțini știu cu adevărat istoria familiei mele”

Dima Trofim, în doliu! Tatăl acestuia s-a stins din viață. Artistul trece prin momente extrem de grele. „Puțini știu cu adevărat istoria familiei mele”

Dima Trofim trece prin momente cumplite. În ultimele zile, acesta a fost absent de pe rețelele sociale, iar motivul este unul tragic. Tatăl acestuia s-a stins din viață. Vestea a venit ca un trăsnet, iar Dima Trofim cu greu a putut să gestioneze tot.

Dima Trofim le-a povestit internauților tot ce s-a întâmplat în ultimul timp cu el și povestea tatălui său. Se pare că de mai bine de 12 ani, bărbatul era imobilizat la pat. Cu toate acestea a făcut tot ce i-a stat în putință pentru familia sa, până în ultima clipă. S-a stins din viață zilele trecute, iar vestea a venit ca un șoc pentru întreaga familie.

Dima Trofim a mărturisit că în ziua în care tatăl său a decedat, el chiar se îndrepta spre casa părintească pentru a le face o surpriză părinților. Însă, din păcate, nu a mai apucat să își vadă tatăl. Când a ajuns acasă a fost întâmpinat cu lacrimi și durere de către mama și sora sa care i-au dat vestea teribilă.

„O săptămână am fost absent de pe Instagram, iar zilele care au trecut nu au fost deloc ușoare. Puțini știu cu adevărat istoria familiei mele, în special că tatăl meu, de 12 ani, a stat la pat. A stat la pat, dar noi ne-am bucurat de existența și viața lui. Stând la pat a făcut tot posibilul să ne dedice viața lui nouă și să ne facă fericiți, iar noi, la rândul nostru, am încercat să-i facem viața mai ușoară lui.

Din păcate, zilele trecute, tatăl meu s-a stins, exact în momentul în care am vrut să le fac alor mei o surpriză și să plec acasă, la Chișinău, cu o zi înainte de ziua în care trebuia, de fapt, să merg să-i văd. În drum, când am plecat spre Chișinău, la câteva ore, tatăl meu s-a stins, dar ai mei nu mi-au zis că au vrut să mă protejeze și să aibă grijă de mine în drumul spre casă. Probabil asta ar fi fost și dorința tatălui meu, de a ține secret lucru acesta până aș fi ajuns acasă, ca să nu primesc vestea la volan. Vestea cumplită, însă, am primit-o în momentul în care am intrat pe ușa casei, iar mama și sora mea, îndurerate și plânse, mi-au spus despre acest lucru.”, a spus Dima Trofim.

Dima Trofim, în doliu. Tatăl său a decedat. Foto: Facebook

(CITEȘTE ȘI: DRAMA NEŞTIUTĂ A LUI DIMA TROFIM, NOUL COLEG AL LUI AMERI NASRIN, DE LA ANTENA STARS! S-A RETRAS DIN VIAŢA PUBLICĂ DUPĂ CE I-A MURIT SORA)

„O să ne revedem”

Dima Trofim procesează cu greu tot ce s-a întâmplat. Chiar dacă este greu, acesta păstrează vie memoria tatălui său și știe că într-o zi se vor revedea. Până atunci va încerca să îl facă mândru de el și să îi onoreze amintirea.

„Da, din păcate, tatăl meu a plecat la Dumnezeu, probabil scăpând de suferința bolii care-l chinuia de atâția ani de zile. Au fost niște momente extraordinar de dureroase zilele acestea și în continuare sunt. Ieri l-am înmormântat pe tata, ieri mi-am luat rămas bun de la el până în ziua în care o să ne revedem, pentru că eu cred cu tărie și în suflet sper că, atunci când plecăm la Dumnezeu, ne vom întâlni cu cei dragi care au plecat înaintea noastră.

Nu pot să vorbesc la trecut despre tatăl meu, aș vrea să spun că l-am iubit, dar îl iubesc din suflet! Îl aștept oricând să vină în vis și să vorbească cu mine, să mă strângă în brațe așa cum mă ținea când eram mic și îmi era frică sau noaptea când îmi era frig și îi spuneam să mă țină să mă încălzească. Îl iubesc din suflet! Dumnezeu să te ierte, tată!”, a mai spus Dima Trofim.

(VEZI ȘI: DIMA TROFIM ȘI-A PIERDUT SORA, IAR ACUM TRECE PRINTR-O ALTĂ DRAMĂ! CE A PĂȚIT TATĂL ARTISTULUI)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Sanda Ladoși nu a fost invitată la majoratul fiului ei. Ce s-a întâmplat la petrecere: „A venit poliția”
Click.ro
Sanda Ladoși nu a fost invitată la majoratul fiului ei. Ce s-a întâmplat la petrecere: „A venit poliția”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Prima reacție de la Cotroceni, după alegeri. Cum s-ar putea schimba relația României cu noua generație de politicieni americani
Digi24
Prima reacție de la Cotroceni, după alegeri. Cum s-ar putea schimba relația României cu noua generație de politicieni americani
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Blestemul „midterms”. Nu doar Trump, ci mai toți presedinții americani în exercițiu au pierdut alegerile. Ce înfrângeri au suferit Bush, Obama sau Clinton când erau la Casa Albă și când au mai pierdut republicanii ambele camere
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia