Acasă » Știri » Vești cumplite pentru pensionari. Se taie aceste pensii!

Vești cumplite pentru pensionari. Se taie aceste pensii!

De: Bianca Rolea 31/01/2023 | 13:10
Vești cumplite pentru pensionari. Se taie aceste pensii!
Doi poștași au furat banii pensionarilor. Sursa Foto: Pixabay

Este anunțul momentului pentru pensionari. Impozitarea pensiilor este unul dintre subiectele dezbătute în prima sesiune parlamentară a lui 2023. Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt PNL, este cel care a făcut un anunț crucial pentru cei vizați. Acestea sunt pensiile care vor fi supuse unor schimbări. 

În cadrul ședinței grupurilor parlamentare ale PNL, Ionuț Stroe a prezentat prioritățile legislative din prima sesiune parlamentară a acestui an, ale liberalilor. Se pare că proiectul privind pensiile speciale și creșterea pragului de la care sunt impozitate pensiile sunt unele dintre ele.

Printre altele, purtătorul de cuvânt al PNL a anunțat că își propune adoptarea Legii Educației, cel mai important proiect prezidențial, „România educată”.

„Ne dorim ca în această sesiune parlamentară să avem adoptată această lege și, bineînțeles, să se materializeze angajamentul de reformă în zona învățământului, pe care această coaliție l-a luat și care este și un important reper în ceea ce privește PNRR”, a declarat Ionuț Stroe.

VEZI ȘI: IREAL! CÂT CONTRIBUIE UN ROMÂN, CU UN SALARIU MEDIU PE ECONOMIE, LA PILONUL II DE PENSII

Problema pensiilor speciale nu mai suportă amânare

De asemenea, tot el anunță că există un calendar al adoptării Legilor Educației. Conform acestuia, liberalii vor să promoveze acest proiect legislativ, deoarece rezolvarea problemelor legate de pensiile speciale este imperios necesară.

„În egală măsură, există o restanță pe care trebuie să o onorăm în această sesiune parlamentară: este vorba despre proiectul legislativ care rezolvă problema pensiilor speciale; la fel, o chestiune care trenează de foarte mult timp”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL.

NU RATA: ANUNȚUL FĂCUT DE MINISTRUL MUNCII! CE SE VA ÎNTÂMPLA CU PENSIILE ROMÂNILOR

Crește pragul pentru impozitarea pensiilor la 30.000 de lei

O altă propunere venită din partea PNL este creșterea pragului pentru impozitarea pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei, în timpul acestei sesiuni parlamentare.

„Știți foarte bine că este un proiect la care ținem foarte mult. Este un proiect care încearcă să compenseze parte din puterea de cumpărare care a scăzut ca urmare a creșterii accelerate a prețurilor generate de inflație în ultimul timp pentru cei defavorizați. La fel, cele mai multe proiecte vin să susțină angajamentul în raport cu condițiile din PNRR”, a explicat Ionuț Stroe.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Două zodii vor avea noroc la BANI în luna mai. Planeta Jupiter le va aduce abundență
Două zodii vor avea noroc la BANI în luna mai. Planeta Jupiter le va aduce...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
S-a dezbrăcat și are milioane de like-uri! Georgina lui Ronaldo, cea mai incendiară apariție
S-a dezbrăcat și are milioane de like-uri! Georgina lui Ronaldo, cea mai incendiară apariție
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Zodiile care în Săptămâna Mare sunt apărate de divinitate. Până la Paști își vor rezolva toate problemele
Zodiile care în Săptămâna Mare sunt apărate de divinitate. Până la Paști își vor rezolva...
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce...
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu 20.000 de dolari bucata
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Irinuca Columbeanu se întoarce în România! Ce spune Irinel Columbeanu despre vizita fiicei sale: „Nu a mai venit în România din 2018”
Irinuca Columbeanu se întoarce în România! Ce spune Irinel Columbeanu despre vizita fiicei sale: „Nu...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și Sebastian: „Fiecare are ceva al lui. Sebastian e un băiat frumos, vorbește frumos.”
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Locul din România care e unic în Europa. Un fenomen i-a înnebunit pe turiști înainte de Paște
Locul din România care e unic în Europa. Un fenomen i-a înnebunit pe turiști înainte...
Plantele pe care să le ții în bucătărie. Purifică aerul și te scapă de mirosurile neplăcute
Plantele pe care să le ții în bucătărie. Purifică aerul și te scapă de mirosurile...
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
DEZASTRU pentru Iancu Sterp. Riscă descalificarea din finală! Acuzații grave la Survivor! Cum a trișat cu ajutorul fratelui său
DEZASTRU pentru Iancu Sterp. Riscă descalificarea din finală! Acuzații grave la Survivor! Cum a trișat...
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Statuie nouă în onoarea Reginei Elisabeta a II-a şi a câinilor săi
Statuie nouă în onoarea Reginei Elisabeta a II-a şi a câinilor săi
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Retragerea lui Piedone. E atacat în propriul fief
Retragerea lui Piedone. E atacat în propriul fief
Păcăleala de care au parte ardelenii: ROȘII din Italia, vândute ca „roșii oltenești”, la un preț uriaș!
Păcăleala de care au parte ardelenii: ROȘII din Italia, vândute ca „roșii oltenești”, la un...
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa...
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
Maia Morgenstern, dezvăluiri emoționante. Ce sacrificii a făcut pentru carieră: „Nu am fost o mamă bună. Timpul este limitat”
Maia Morgenstern, dezvăluiri emoționante. Ce sacrificii a făcut pentru carieră: „Nu am fost o mamă...
Alimentul ieftin și plin de proteine recomandat de doctorul Mihail Pautov. E ideal pentru cei care vor să pună masă musculară
Alimentul ieftin și plin de proteine recomandat de doctorul Mihail Pautov. E ideal pentru cei...
Peștele pe care să nu-l cumperi din piață. Ce au arătat testele:  “Am găsit arsen, plumb și mercur”
Peștele pe care să nu-l cumperi din piață. Ce au arătat testele: “Am găsit arsen,...