S-a spart embargoul tăcerii la America Express! Care este, în realitate, suma pe care o primesc câștigătorii

S-a spart embargoul tăcerii la America Express! Care este, în realitate, suma pe care o primesc câștigătorii

Au ieșit la iveală detalii cu privire la premiul pe care finaliștii de la „America Express” 2023 l-ar primi, de fapt. Iată cu câți bani se va alege echipa care va reuși să termine în cel mai scurt timp probele pregătite de Irina Fodor.

Competiția este din ce în ce mai acerbă la „America Express”, mai ales acum că au rămas numai trei echipe în joc. Bordea și Cortea, trupa Andre și Cătălin Scărlătescu, alături de iubita sa, Doina Teodoru se luptă pentru marele premiu în valoare de 30.000 de euro.

VEZI ȘI: Ocazie rară la America Express. Pe cine au întâlnit Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, în timpul unei probe

Câți bani va primi echipa câștigătoare de la „America Express” 2023

Mai sunt câteva ediții până în momentul în care se va decide cine este echipa câștigătoare a sezonului 5. Premiul pus în joc de către producătorii de la Antena 1 este unul substanțial, însă au apărut detalii neștiute despre cum ar putea fi împărțit.

Chiar dacă s-a anunțat încă de la început că echipa câștigătoare va primi 30.000 de euro, lucrurile nu stau deloc așa. Echipele sunt conștiente de faptul că vor primi mult mai puțini bani la final, dacă ar fi să ne luăm după declarațiile făcute anterior de către foștii concurenți.

Astfel, suma de 30.000 de euro va fi impozitată la final,  urmând să se scadă câteva taxe substanțiale. Răzvan Fodor a rupt tăcerea după câștigarea sezonului trecut și a mărturisit cu ce bani s-au ales la final el și Sorin Bontea, coechipierul său.

NU RATA: America Express devine „Africa Express” din sezoanele viitoare, la Antena 1?! Cătălin Scărlătescu i-a dat de gol

În urma taxelor și impozitelor aplicate la finalul competiției, din cei 30.000 de euro s-au scăzut în jur de 5.000 de euro. Asta înseamnă că din suma totală, echipa câștigătoare va rămâne cu 25.000 euro, bani care vor fi împărțiți între cei doi coechipieri, urmând ca fiecare să plece acasă cu aproximativ 12.500 de euro.

„E un premiu de 30 de mii de euro pe care l-am împărțit cu Sorin Bontea, la care plătim niște taxe de vreo 2.500 de euro de căciulă. 12.500 de euro”, a declarat la un moment dat Răzvan Fodor.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare