România cade pradă unor fenomene meteo extrem de bizare. Val de căldură cu temperaturi de 28 de grade, urmat de vijelii și furtuni puternice

România cade pradă unor fenomene meteo extrem de bizare. Val de căldură cu temperaturi de 28 de grade, urmat de vijelii și furtuni puternice

România cade pradă unor fenomene meteo extrem de bizare, asta pentru că temperaturile oscilează în mod îngrijorător. De exemplu, la Rânca este acum zăpadă și risc de avalanșă, însă de marți, vom fi loviți de un val puternic de căldură. Ulterior, furtunile vor cuprinde toată țara, iar tunetele și fulgerele nu vor întârzia să apară. 

Vremea în România pare să fie extrem de schimbătoare anul acesta. Deși suntem deja la jumătatea lunii mai, pârtia de la Rânca s-a redeschis, datorită ninsorii abundente, iar la Poiana Brașov vremea a fost mai ceva ca în decembrie. Cu toate acestea, în următoarele zile sunt anunțate 28 de grade Celsius, dar fenomenele meteo nu se opresc aici. După acest val de căldură, vom avea parte de furtuni puternice.

La Rânca e vreme de iarnă

Peste noapte, la cota 1.600, la Rânca a nins mai ceva ca iarna, iar turiștii, care veniseră pregătiți pentru un grătar la iarbă verde, au fost luați prin surprindere de vremea total neașteptată. În Carpați, iarna se pare că s-a întors, iar în aproape toate masivele există risc de avalanșă. De asemenea, pârtia de la Postăvaru este acoperită de un stras uriaș de zăpadă, perfect pentru o tură cu sania.

„E foarte frumos, nu mă așteptam să găsesc zăpadă. Peisajul e super, foarte frumos”/ „Mie îmi place mult, mai ales că în București n-am avut parte de zăpadă”, au spus unii turiști, potrivit Romaniatv.net.

România cade pradă unor fenomene meteo extrem de bizare/ Sursă Foto: Colaj Pixabay

(CITEȘTE ȘI: VREMEA SE SCHIMBĂ ÎN URMĂTOARELE SĂPTĂMÂNI ÎN ROMÂNIA. CÂND VINE, DE FAPT, VARA)

Vremea se schimbă radical în România

Deși, în prezent, avem parte de o astfel de vreme, se pare că fenomenul nu va dura foarte mult. Săptămâna viitoare ne vom confrunta cu un val uriaș de căldură. Marți sunt anunțate 21 de grade, chiar și în cele mai friguroase zone din țară, în depresiuni, iar în sudul țării, românii se vor bucura de soarele puternic și de temperaturi de până la 28 de grade.

Totuși, chiar dacă vremea va înregistra temperaturi mai mari, furtunile violente nu vor întârzia să apară. Cicloanele care se formează deasupra Mării Mediterane vor veni spre România, aducând averse însoțite de tunete și fulgere. Ploile vor lăsa cantități semnificative de apă pe alocuri, dar nu este exclus să apară grindina și vijeliile.

(VEZI ȘI: MAI AVEM DE AȘTEPTAT PÂNĂ SCĂPĂM DE FRIG ȘI PLOI. PROGNOZA METEO OFERITĂ DE ACCUWEATHER NU ADUCE VEȘTI BUNE)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!