Acasă » Știri » Cinci milioane de pensionari așteptau acest anunț. Cu cât se vor majora pensiile, ce s-a aflat până acum

Cinci milioane de pensionari așteptau acest anunț. Cu cât se vor majora pensiile, ce s-a aflat până acum

De: Luciana Polite 19/08/2023 | 19:58
Cinci milioane de pensionari așteptau acest anunț. Cu cât se vor majora pensiile, ce s-a aflat până acum
Se schimbă legea pensiilor / Foto: Pixabay

Vești bune pentru pensionari! La finalul lunii august 2023, va avea loc o întâlnire la Bruxelles, în care se va atinge și subiectul pensiilor. Guvernanții au anunțat deja că au planuri serioase pentru a modifica sumele, începând cu data de 1 ianuarie 2024.

La momentul actual, se preconizează că pensia minimă ar urma să crească de la 1.125 lei la 1.350 de lei, de anul viitor. De asemenea, punctul de pensie ar urma să crească de la 1.785 de lei la 2.142 de lei. Mai bine de cinci milioane de pensionari așteptau un astfel de anunț.

În urmă cu puțin timp, președintele Casei de Pensii a transmis faptul că mărirea pensiilor este o măsură care are ca scop distrugerea inechității din sistemul actual. Daniel Baciu a dorit să accentueze faptul că noua reformă a pensiilor nu va duce la scăderea sumelor pe care le primesc pensionarii. Cei care au indemnizații extrem de mici vor fi ajutați de către stat pentru a ajunge la un oarecare echilibru.

Ce se va întâmpla cu pensiile românilor

În cadrul unei intervenții televizate, Doina Parcalabu, fosta șefă de la Casa de Pensii, a transmis următoarele clarificări:

„Plecăm de la lege, de la 1 ianuarie, Guvernul nu va face rabat, la 1 ianuarie se cunoaşte inflația pentru 2022, ori inflația comunicata de INS e de 13,8,%, dacă nu mă însel. Aici, ar trebui sa se adauge ceva pentru majorarea salariului mediu, dar în 2022 a fost vorba de creștere negativă, deci nu mai poate aduce influentă.

În aceste condiţii,  tot ce poate identifica Guvernul mai mult 13,8%,  e de salutat si apreciat efortul.  Este posibil să se fii luat in discuție ca trebuie crescute pensiile mici, ca măsură de ajutorare socială. Daca vorbim de pensii pe contributivitate, nu poate avea loc discuție de indexare diferita fata de pensiile mari, pentru că nu este corect”, a declarat Dorina Pârcălabu la România TV.

(CITEȘTE ȘI: Anunţ important pentru pensionari! Ce se întâmplă cu pensiile lor, de la 1 ianuarie 2024)

Anunțul făcut de noul ministrul al Muncii

Noul ministrul al Muncii a anunțat faptul că abia din anul 2024 se va stabili noua lege a pensiilor. În acest moment, există trei variante de lucru la minister, ambele dorind să aducă o creștere semnificativă pentru veniturile pensionarilor.

„Aici avem două variante de lucru. Ne dorim să avem un proces de adoptare a noii legi a pensiilor cât mai rapid. Dacă acest act normativ va fi finalizat înainte de 1 ianuarie 2024, atunci vom vedea în noua lege a pensiilor.

Categoric vom avea o pensie minimă mai mare, fiindcă tocmai de la ideea aceasta se pleacă.

Considerăm că suma de 1225 de lei este o pensie foarte mică și tocmai aici ne dorim să venim cu o creștere a pensiilor.

Ne dorim să avem o creștere care să se simtă, dar îmi este imposibil să vă spun acum un procent, fiindcă la legea pensiilor avem trei variante de lucru”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

(CITEȘTE ȘI: Anunț important pentru pensionari! Ce se întâmplă cu pensiile)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă citeste mai mult
Parteneri
El este marele câștigător Survivor All Stars 2024 de la Pro TV! Cine ia premiul de 100.000 de euro
El este marele câștigător Survivor All Stars 2024 de la Pro TV! Cine ia premiul...
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de ani mai în vârstă ca ea!
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Ce se întâmplă dacă apeși „cancel” de două ori la bancomat. Funcționalitatea cunoscută doar de programatori
Ce se întâmplă dacă apeși „cancel” de două ori la bancomat. Funcționalitatea cunoscută doar de...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Un bărbat a montat camere ascunse în bucătărie ca să vadă ce-i pune soția în cafea, care avea un gust tot mai ciudat
Un bărbat a montat camere ascunse în bucătărie ca să vadă ce-i pune soția în...
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Robert Fico a reușit să vorbească pentru prima dată, după atentat, însă i s-a amânat operația! În ce stare se află, acum, premierul Slovaciei
Robert Fico a reușit să vorbească pentru prima dată, după atentat, însă i s-a amânat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu îmi mai dădea ghiozdanul să mă duc la școală. Mă trimitea cu punga.”
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Ce nu s-a văzut la TV, în marea finală de la Chefi la cuțite! Câștigătorul a spus tot adevărul, după plecarea celor trei chefi: „Se vede că...„
Ce nu s-a văzut la TV, în marea finală de la Chefi la cuțite! Câștigătorul...
Cuvântul din limba română pe care puțini îl pronunță sau îl scriu corect. Și tu îl folosești des în conversațiile de zi cu zi
Cuvântul din limba română pe care puțini îl pronunță sau îl scriu corect. Și tu...
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o plătești. Ce spune regulamentul, de fapt
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o plătești....
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o condiție simplă
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o...
Este jale mare în clanul Corduneanu. Ce face Beleaua Adrian după moartea liderului
Este jale mare în clanul Corduneanu. Ce face Beleaua Adrian după moartea liderului
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris situaţia drept extrem de dificilă
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris...
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat toată România
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat...
Undă de șoc pe piața carburanților. Ce se întâmplă la pompă cu benzina și motorina
Undă de șoc pe piața carburanților. Ce se întâmplă la pompă cu benzina și motorina
Cine i-ar fi ajutat pe copiii criminali ai vrăjitoarei Sidonia să scape din pușcărie. Interlopii s-ar fi lăudat că au plătit o sumă uriașă, în euro
Cine i-ar fi ajutat pe copiii criminali ai vrăjitoarei Sidonia să scape din pușcărie. Interlopii...
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
Cum reușește Paula Seling să aibă un păr lung și strălucitor. Trucul la care apelează artista
Cum reușește Paula Seling să aibă un păr lung și strălucitor. Trucul la care apelează...
Locul din România cu o arhitectură unică. Turiștii sunt fascinați: “Ceva deosebit”
Locul din România cu o arhitectură unică. Turiștii sunt fascinați: “Ceva deosebit”
Metoda simplă prin care obții o producție triplă de castraveți. Secretul pentru a avea o recoltă bogată în grădină
Metoda simplă prin care obții o producție triplă de castraveți. Secretul pentru a avea o...
×