3 zodii care sărută cel mai bine. Pasiunea lor este nemărginită!

3 zodii care sărută cel mai bine. Pasiunea lor este nemărginită!
Ce zodii sărută cel mai bine?

Se întâmplă să îți fi găsit partenerul care să fie un adevărat „maestru” al săruturilor? În urma unor date astrologice, există 3 nativi care au o pasiune nemărginită și sunt considerați adevărați experți în acest act intim. Iată mai jos, în articol, cele 3 zodii care sărută cel mai bine!

Există 12 nativi în zodiac, însă doar 3 dintre aceștia pot fi considerați reali „maeștri” ai săruturilor. De-a lungul timpului, persoanele care au o înclinație către această ramură au încercat să afle care sunt compatibilitățile între zodii, cine poate face „casă bună”, de ce ar trebui să se ferească și cum ar putea să facă o relație să funcționeze. De data aceasta, însă, atenția s-a îndreptat către cei mai pasionali nativi, care pun suflet și se dedică plăcerii celuilalt. De aceea, în cele ce urmează, veți descoperi care sunt cele 3 zodii care sărută cel mai bine. De altfel, veți afla și câteva calități pe care le au și pe care le arată, ori de câte ori este nevoie.

Vezi și ZODIA CARE ÎȘI VA SCHIMBA LOCUL DE MUNCĂ ÎN NOIEMBRIE 2023

Nativii Rac, adevărați „maeștri” ai sărutului pasional

Nu este un secret faptul că nativii Rac pun pasiune în tot ceea ce fac. Sunt dedicați și au o înclinație aparte către a oferi plăcere celuilalt. De altfel, pot fi considerați partenerii perfecți, alături de care să faci o „casă bună”. Când vine vorba despre săruturi, nativul Rac transformă orice moment într-unul perfect, transmițându-i partenerului nu doar pasiune, ci și fiorii iubirii. Totodată, acești nativi sunt foarte atenți la nevoile partenerului, oferindu-le lumea la picioare.

Vezi și TREI ZODII CARE ÎȘI GĂSESC DRAGOSTEA ÎN LUNA NOIEMBRIE. IUBIREA SE ÎNTOARCE CU FAȚA CĂTRE ELE

Nativii Pești sunt iubăreți

Nativii Pești oferă tandrețe și pasiune, fiind integrați și ei în topul zodiilor care sărută cel mai bine. Iubăreți de fel, nativii Pești nu se sfiesc să își arate dragostea atunci când simt. De altfel, preferă ca momentul intim să fie consumat departe de ochii celor curioși. Pentru că sunt mai rezervați de fel, există posibilitatea ca unii dintre oamenii născuți sub acest semn zodiacal să nu își exprime direct sentimentele. Însă, oferindu-le timp și răbdare, vei putea să îi scoți din „carapace”.

Citește și TREI ZODII CARE SE VOR MUTA ÎN CASĂ NOUĂ ÎN 2024. CINE VA AVEA PARTE DE FERICIRE ȘI BELȘUG ANUL VIITOR

Nativii Taur aprind pasiunea în orice moment

Tot din topul celor 3 zodii care sărută cel mai bine se numără și nativii Taur. Acești nativi oferă partenerului de viață fiori în tot corpul și sunt capabili să aprindă pasiunea în orice moment. De altfel, nu se sfiesc să își arate pasiunea în public, motiv pentru care, uneori, momentul este consumat chiar sub privirile străinilor. Sunt atenți și grijulii, oferind partenerilor săruturi de neuitat.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gina Pistol are acum o siluetă de invidiat! Cum a ajuns la 53 kg? Imagini incendiare cu soția lui Smiley
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gina Pistol are acum o siluetă de invidiat! Cum a ajuns la 53 kg? Imagini incendiare cu soția lui Smiley
FOTO. Ținutele fotografei Adriana au provocat un scandal uriaș! Conducerea clubului a fost nevoită să intervină
Prosport.ro
FOTO. Ținutele fotografei Adriana au provocat un scandal uriaș! Conducerea clubului a fost nevoită să intervină
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal după podcastul Mihaelei Tatu! A corectat-o pe Minodora, iar internetul a explodat: „Nu am mai putut să mă uit”
Click.ro
Scandal după podcastul Mihaelei Tatu! A corectat-o pe Minodora, iar internetul a explodat: „Nu am mai putut să mă uit”
Milioane de oameni iau aceste suplimente pentru memorie. Un studiu de doi ani arată că nu au efectul așteptat
Digi 24
Milioane de oameni iau aceste suplimente pentru memorie. Un studiu de doi ani arată că nu au efectul așteptat
Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere are premierul Luca Niculescu
Digi24
Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere are premierul Luca Niculescu
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Primii utilizatori de iPhone Duo care reclamă ecrane crăpate după mai puțin de 20 de deschideri
go4it.ro
Primii utilizatori de iPhone Duo care reclamă ecrane crăpate după mai puțin de 20 de deschideri
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Americanii au început deja să voteze pentru „midterms”, alegerile în care Trump își joacă majoritatea în Congres. Corespondentul Gândul în SUA, Corina Drăgotescu, prezintă imagini exclusive cu secția de votare unde localnicii vin și cu Tesla Cybertruck pentru a-și alege favoriții
Gandul.ro

Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic