An școlar 2024-2025. Ce obligativitate au elevii din toamna aceasta

An școlar 2024-2025. Ce obligativitate au elevii din toamna aceasta

Nouă cerință în grădinițe și școli: fiecare preșcolar și elev va trebui să aibă un portofoliu educațional personal. Până la absolvirea liceului, în acest dosar se vor colecta toate rezultatele, diplomele și recomandările primite. Portofoliul va ajuta elevii să își aleagă facultatea și cariera potrivită, iar părinții vor putea astfel să cunoască nivelul real de pregătire al copiilor.

Deși portofoliul educațional a fost inclus în Legea Învățământului acum 13 ani, acesta nu a fost implementat până acum. Din această toamnă, se vor crea astfel de dosare pentru copiii de grădiniță din grupele mari și mijlocii, precum și pentru elevii din clasa pregătitoare.

Portofoliul educațional va reflecta abilitățile fiecărui elev, facilitându-le alegerea facultății și a direcției profesionale la finalul studiilor.

Citește și: Bursa de reziliență. Ce elevi vor beneficia de bani în plus în anul școlar 2024-2025

În ce constă un portofoliu educațional ți ce trebuie să conțină acesta

Dosarul va conține toate rezultatele școlare, inclusiv fișa matricolă și notele obținute la examenele naționale sau olimpiade, precum și diplomele, certificatele și documentele primite pentru diverse activități.

„Acolo ar trebui sa regăsim și nevoile de sprijin, de intervenție, aptitudinile deosebite ale unui copil, nevoile de remediere a anumitor situații, pentru a ști cum putem ajuta din punct de vedere educațional un copil”, a precizat Iuliana Constantinescu, reprezentant al Asociației Părinților, potrivit Antena 3 CNN.

„Să folosim acest portofoliu la sfârșitul ciclului, astfel încât, dau exemplu: mama vrea să îl facă pictor, dar el ştie să dea cu racheta în mingea de tenis. Haideți să vedem ce poate, ce vrea copilul”, a precizat și Daniela Voinea, directorul de la Şcoala Sfinţii Voievozi, conform aceleiași surse.

Părinții și profesorii așteaptă să vadă cum va fi implementat portofoliul educațional. Mulți cred că o variantă electronică ar fi mai practică decât tradiționalul și voluminosul dosar cu șină.

„Dacă vrem un portofoliu foarte consistent şi trebuie să păstrăm tot ce lucrează aceşti copii, atunci va fi foarte greu. Şcoala nu are spaţiu, nu are posibilitatea să stocheze aceste documente”, a mai precizat Daniela Voinea, directorul de la Şcoala Sfinţii Voievozi.

„Pentru a putea fi implementat, trebuie să avem și ordinul de ministru care reglementează modelul şi conţinutul acestui portofoliu educational”, a punctat Iuliana Constantinescu, reprezentant al Asociației Părinților.

În numeroase țări europene, portofoliile educaționale personale sunt utilizate de zeci de ani, iar universitățile de prestigiu le consideră un criteriu important la admitere.

Citește și: Notele la BAC 2024, scurse pe internet! Orașul din România în care elevii au aflat de aseară rezultatele

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!