Îți mai aduci aminte de Simona Amânar, gimnasta care făcea furori în anii ’90? Abia o recunoști acum

Sursă foto: Profimedia

Așa cum în lume fotbalului românesc se vorbește de o generație de aur, România a avut, timp de mulți ani, o generație remarcabilă în lumea gimnasticii. Mulți își amintesc de succesul Simonei Amânar în anii ’90, dar acum e greu de recunoscut. După ce a părăsit sportul care a consacrat-o, fosta gimnastă s-a schimbat radical și acum are o familie frumoasă. Iată cum arată acum gimnasta care în anii ’90 făcea furori!

În 1976, o fetiță de doar 14 ani, Nadia Comăneci, a revoluționat gimnastica mondială, transformându-se într-un simbol al perfecțiunii și al gimnasticii românești. Ulterior, alte tinere aspirante au visat să ajungă pe podiumurile internaționale și să obțină nota 10. Printre ele s-a numărat și Simona Amânar, care avea să devină a doua gimnastă română inclusă în International Gymnastics Hall of Fame.

Simona, născută pe 7 octombrie 1979, la exact trei ani după performanța deosebită a Nadiei Comăneci, a arătat de la o vârstă fragedă o dragoste și o pasiune profundă pentru gimnastică.

„Aveam doar 6 ani când am început gimnastica, iar la 12 ani am plecat la Deva. Până la 12 ani primii pași au fost la Constanța alături de antrenori care au făcut tot posibilul ca eu să obțin cele mai bune rezultate”, a declarat Simona Amânar, conform sptfm.ro.

Citește și: Ce l-a rugat David Popovici pe Ion Țiriac, după JO 2024. Miliardarul a fost uimit: „Cum adică, mă?”

Simona Amânar a debutat în sportul olimpic la vârsta de 15 ani

Prima apariție a Simonei Amânar pe scena gimnasticii mondiale a fost în 1994, la vârsta de 15 ani, când a participat la Campionatele Europene de la Stockholm și la Campionatele Mondiale de la Dortmund. A câștigat aurul pe echipe în ambele competiții. Ulterior, cu o concentrare extrem de ridicată, muncă intensă și pasiune, Simona Amânar a obținut nu mai puțin de 7 medalii olimpice.

„Pot să spun că am avut 9 ani de performanță și de rezultate frumoase.

Am avut un colectiv foarte bun pentru că am fost o echipă frumoasă ceea ce mai rar vezi în ziua de astăzi, o echipă în care ne-am susținut și am trăit momente deosebite împreună.

Într-adevăr au fost 9 ani grei, nu pot să zic că au fost ușori, cu bune și cu rele.”, a mai dezvăluit fosta gimnastă, conform sursei citate.

Una dintre cele dificile sărituri din gimnastică poartă numele Simonei Amânar

Simona Amânar a adăugat în palmaresul ei încă 10 medalii la Campionatele Mondiale și a câștigat de patru ori titlul mondial cu echipa de gimnastică a României, într-un interval de doar 6 ani, ultimele competiții fiind în 2000, la Atlanta și Paris.

Astăzi, una dintre cele mai dificile sărituri poartă numele ei, fiind o moștenire importantă în gimnastica mondială. La 8 ani după retragere, în 2008, a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I și a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Constanța, orașul ei natal.

Fosta gimnastă are acu 44 de ani și o familie minunată

În prezent, la 44 de ani, Simona Amânar trăiește o viață împlinită alături de o familie frumoasă și trei copii, și se consideră o persoană norocoasă și fericită.

Cosmin Tabără, soțul ei din 2002 și fiul cunoscutului Valeriu Tabără, ocupă funcția de Viceprimar al Municipiului Timișoara din 2020. Împreună au doi băieți și o fată de 11 ani: Alex, cel mai mare, are 21 de ani, iar Tudor este mezinul familiei.

„Avem 3 copii minunați, sunt peste 22 de ani de căsătorie, am construit foarte multe împreună. Sper să fim sănătoși, să ne bucurăm de cei mici. Bunul-simț, respectul, încrederea ne-au apropiat mult și am ajuns, ulterior, să construim o familie”, a declarat soțul gimnastei.

Citește și: Patinoar de 10.000.000 de euro în sectorul 4. Imagini cu „bijuteria” lăudată de Simona Halep, Ion Țiriac și mulți alții

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fiica lui Bruce Willis, videoclip tulburător care a stârnit controverse: „Păstrați aceste amintiri private”
Click.ro
Fiica lui Bruce Willis, videoclip tulburător care a stârnit controverse: „Păstrați aceste amintiri private”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că rectificarea bugetară adoptată astăzi de Guvernul Niculescu menține ratingul de țară în afara „junk” și deschide calea spre o posibilă ieșire din zona negativă
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani