Mihai Leu a trecut prin momente extrem de grele. În urmă cu doar câteva zile, fostul campion la box a ajuns în stare gravă la Spitalul Fundeni. Medicii de la un spital privat din București nu i-au mai dat șanse de supraviețuire, însă a reușit să se pună pe picioare. Marele sportiv a vorbit despre starea sa de sănătate actuală, dar a oferit detalii și despre coșmarul prin care a trecut.
În urmă cu aproximativ 10 ani, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon. Lupta cu boala nu a fost deloc ușoară, însă fostul campion a învins în cele din urmă. Totuși, de ceva vreme, sportivul se confruntă cu noi probleme de sănătate.
Citește și: Cine este și cu ce se ocupă soția lui Mihai Leu. Anna și fostul campion sunt căsătoriți de 30 de ani
În urmă cu doar câteva zile, Mihai Leu și-a îngrijorat fanii, fiind internat de urgență la Spitalul Fundeni. Recent, sportivul a oferit detalii despre starea se sănătate și a explicat momentele grele prin care a trecut.
Marele campion a mers la un spital privat din București pentru înlocuirea unui stent la rinichi, dar situația s-a complicat. Medicii nu i-au mai dat nicio șansă de supraviețuire. În cele din urmă, familia a cerut transferul la Institutul Clinic Fundeni, iar acum Mihai Leu susține că se simte bine.
„Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și că mi-ați transmis energia voastră pozitivă. Din păcate, în urmă cu o lună, într-un spital privat din București, la o banală înlocuire a unui stent la rinichi, am ajuns în situația în care șansele mele de supraviețuire erau aproape de 0. Familia a cerut transferul de urgență la Institutul Clinic Fundeni, iar acum sunt bine datorită domnului profesor Irinel Popescu și al echipei sale. Cu ajutorul lor, sunt în viață acum și mă recuperez. O să vă țin la curent și sper să vă aduc numai vești bune. Al vostru, Mihai Leu.”, a fost mesajul transmis de Mihai Leu pe pagina de Instagram.

Mihai Leu se confruntă cu problemele de sănătate de mai bine de 10 ani. În 2014, fostul campion la box a fost diagnosticat cu cancer la colon. De atunci, a trecut prin trei operații grele. Una dintre intervențiile chirurgicale în primăvara acestui an. Sportivul a reușit să învingă boala nemiloasă, însă de ceva vreme se confruntă cu noi probleme de sănătate.