Fiica Amaliei și a lui Ilie Năstase s-a lansat în afaceri! Părinții ei s-au întâlnit acolo

Amalia și Ilie Năstase, din nou împreună /Foto: Profimedia, Instagram

Deși nu mai formează de ani de zile un cuplu, recent, Amalia și Ilie Năstase au avut o întâlnire emoționantă. Cei doi au stat față în față la evenimentul monden organizat de fiica lor, Alessia Năstase. Tânăra de 21 de ani și-a făcut debutul în industria modei și a lansat o colecție de haine inspirată chiar din cariera tatălui său. Așa că părinții Alessiei nu aveau cum să lipsească de la acest eveniment. 

În anul 2004, Amalia și Ilie Năstase deveneau soț și soție. Cei doi au avut un mariaj frumos și două fiice împreună, Alessia și Emma. Însă, în anul 2010, aceștia au decis că le este mai bine separat, așa că au semnat actele de divorț. În prezent, fiecare are un alt partener, dar Amalia și Ilie Năstase au rămas în relații bune de dragul fiicelor pe care le au împreună. Recent, cei doi au făcut front comun și s-au prezentat la evenimentul de lansare a colecției fiicei lor.

(CITEȘTE ȘI: „Ilie Năstase, ca om, este o catastrofă.” Cine a îndrăznit să vorbească urât despre fostul tenismen)

Amalia și Ilie Năstase, din nou împreună

Așa cum spuneam, recent, Alessia Năstase a lansat o linie vestimentară inspirată din cariera tatălui său. Evenimentul de lansare a fost un real succes, la care s-au prezentat multe nume cunoscute din showbiz-ul românesc. De asemenea, prezenți au fost și Amalia și Ilie Năstase, care au venit să își susțină fiica. Aceștia au stat împreună, au făcut poze și au fost în permanență lângă Alessia.

Acum că linia vestimentară a fost lansată, Alessia Năstase a anunțat că piesele din colecție sunt disponibile și pe platforma online a brandului său. Gama de articole include tricouri și pantaloni de trening, ambele la prețul de 199 de lei, hanorace la 219 lei, șepci la 109 lei și maiouri la 89 de lei, toate având designul inspirat de Ilie Năstase, sub emblema „Nasty Tennis Club”. Alessia este cât se poate de mândră și de mulțumită de rezultatul muncii sale.

„Astăzi este una dintre cele mai emoționante zile din viața mea. Cu sufletul plin de recunoștință, vă prezint prima mea colaborare de modă – o colecție care este un tribut adus tatălui meu, Ilie Năstase, și moștenirii sale legendare în tenis. Această colecție este mai mult articolele în sine – este o declarație de dragoste, respect și admirație pentru omul care a inspirat generații întregi pe teren și în afara lui.

Eu și tata suntem doi oameni sensibili, dar uneori nu știm să ne exprimăm sentimentele așa cum ne-am dori. Prin această colecție, am reușit să îi arăt puțin din cât de mult înseamnă el pentru mine și pentru cei care iubesc tenisul. A fost un moment unic și de neuitat să lucrăm împreună, să ne fotografiem purtând această colecție și să împărtășim această experiență. Tata este o legendă, nu doar pentru sport, ci și pentru mine, iar să știu că am realizat acest proiect pentru el și cu el mă umple de o bucurie profundă.  Aceasta este mai mult decât o colecție – este o poveste despre sport și artă. Tata, această colecție este pentru tine. Pentru tot ce ai însemnat și încă însemni. Te iubesc. 🖤”, a scris Alessia Năstase, în mediul online.

(VEZI ȘI: E BOMBA anului! Și-a luat teren și își ridică… Ilie Năstase se ”călugărește”!)

 

Foto: Instagram, Profimedia

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Prețuri piperate și la dulciurile comuniste! Verdictul vedetelor: „Pensionarii preferă pufuleții, eugeniile sunt prea scumpe”
Click.ro
Prețuri piperate și la dulciurile comuniste! Verdictul vedetelor: „Pensionarii preferă pufuleții, eugeniile sunt prea scumpe”
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Digi 24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Cum faci ca telefonul tău să redea cel mai bun sunet pe o boxă Bluetooth
go4it.ro
Cum faci ca telefonul tău să redea cel mai bun sunet pe o boxă Bluetooth
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Guvernul Mureșan promite să scoată ofițerii acoperiți din presă, partide și biserică și să limiteze la două mandate șefia serviciilor de informații
Gandul.ro
Guvernul Mureșan promite să scoată ofițerii acoperiți din presă, partide și biserică și să limiteze la două mandate șefia serviciilor de informații
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
Mediafax Italia
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale
Mediafax Spania
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale