Ancuța Satmari, iubita lui Andrei Perneș, nu poate trece peste tragedia care i-a marcat viața. Recent, tânăra a mers la mormântul partenerul său de viață și a publicat o serie de imagini tulburătoare. Mai mult decât atât, ea a transmis și un mesaj emoționant în memoria fostului concurent de la Mireasa.
Andrei Perneș s-a făcut remarcat în cadrul emisiunii Mireasa, acolo unde a întâlnit-o pe Sabrina. La finalul show-ului, cei doi s-au căsătorit, însă relația nu a funcționat, iar după câteva luni, au decis să meargă pe drumuri diferite. Chiar dacă oamenii au rămas în minte cu povestea de dragoste a celor doi, tânărul își găsise liniștea lângă o altă femeie, pe nume Ancuța Oana Satmari. Aceasta a suferit enorm după accidentul tragic.
Citește și: Tatăl lui Andrei Perneș a cedat! Ce s-a întâmplat cu el, la o săptămână de la moartea fiului său
Andrei Perneș a lăsat multă suferință în urma sa, iar printre cele mai îndurerate persoane se numără chiar iubita sa, Ancuța. Cei doi erau împreună de ceva timp și aveau planuri mari de viitor, însă acum au fost spulberate.
Recent, tânăra a mers la mormântul iubitului său și a publicat o serie de imagini emoționante surprinse la locul de veci. În descrierea filmulețului postat pe rețelele de socializare, Ancuța a scris: „Sufletul meu bun”.

La finalul videoclipului, Ancuța Satmari a atașat și un mesaj sfâșietor care descrie durerea pe care a simțit-o atunci când a pierdut bărbatul iubit. Tânăra a precizat că Andrei este aproape de ea și o veghează din ceruri.
„Când am plecat, ți-am auzit suspinele, dar nu am avut puterea să te alin. Iartă-mă că nu am rămas, deși m-ai implorat cu atâta dorință. Am simțit durerea ta, furia ta. Trebuia să plec, deși inima mea voia să rămână. Te iubesc și te voi iubi mereu. Am plâns alături de tine, știind că venise clipa despărțirii. Dar când am privit înainte, am descoperit ceva de o frumusețe nemaiîntâlnită. Și tu vei vedea, într-o zi, acest loc minunat unde mă aflu acum.
Am văzut lacrimile tale, ți-am simțit nopțile fără somn, te-am văzut cu dor în ochi, căutându-mi prezența. Dar vreau să știi că sunt mai aproape decât îți imaginezi… Pentru a rămâne veșnic în inima ta, îți cer doar să-mi oferi un zâmbet, din nou. Îngerul tău veghează asupra ta. Nu este o întâmplare că citești asta acum”, este mesajul pe care l-a adăugat Ancuța în filmulețul postat pe TikTok.