Acasă » Exclusiv » Socoteala din oglindă nu se potrivește cu cea din cabinet. Pacientele vin „cu fișa tehnică” la operație şi vor să arate ca idolii de pe Instagram: „Cine le ascultă?”

Socoteala din oglindă nu se potrivește cu cea din cabinet. Pacientele vin „cu fișa tehnică” la operație şi vor să arate ca idolii de pe Instagram: „Cine le ascultă?”

De: Daiana Chiriac 13/10/2025 | 15:46

Din dorința de a arăta perfect, doamnele și domnișoarele apelează la ajutorul medicilor esteticieni pentru a avea chipul ori corpul dorit. Unele vin documentate înainte, cu toate specificațiile notate în carnețel, în speranța că medicul le va îndeplini visul. Realitatea este, însă, alta, deoarece socoteala de acasă nu prea se potrivește cu cea din târg. Iar medicii sunt nevoiți să le refuze. CANCAN.RO a stat de vorbă cu unul dintre cei mai renumiți medici plastici, dr. Behshad, care ne-a explicat, pe îndelete, care sunt cerințele exagerate ale pacientelor, dar și la ce prețuri ajung unele dintre cele mai căutate intervenții estetice. 

Social media influențează, cu siguranță, atunci când vine vorba despre standardele de frumusețe. Cazul celebrei Kylie Jenner, care a devenit viral în vara aceasta, atunci când a dezvăluit ce tip de implant mamar are, este doar un exemplu. S-a creat o adevărată isterie, iar multe femei mergeau cu specificațiile notate amănunțit, în speranța că vor pleca din sala de operații arătând ca idolul lor.

Kylie Jenner a creat isterie atunci când a dezvăluit ce tip de implant mamar are. sursă - social media
Kylie Jenner a creat isterie atunci când a dezvăluit ce tip de implant mamar are. sursă – social media

Dorințele sunt multe (uneori exagerate), însă unele paciente mai…strâmbă din nas în momentul în care aud ce prețuri se cer. Multe vor să se intervină cât mai mult posibil, dar…pe bani cât mai puțini. Iar în cazurile acelea, rezultatele sunt, de cele mai multe ori, dezastruoase. Însă româncele noastre sunt inspirate de standardele de frumusețe impuse de societate. Vor câte 5-6 intervenții în una singură, ne spune dr. Behshad. De la BBL, la implant mamar, facelift, sau…micșorarea frunții.

Dr. Behshad: „Nu au cultura necesară pentru a-și face astfel de intervenții”

Medicul estetician ne spune care sunt cele mai cerute intervenții estetice, dar și cu ce pretenții trec pacientele pragul cabinetului.

Ceea ce are Kylie Jenner este un tip de implant clasic, adică 445 CC, profil moderat, jumătate sub mușchi, silicon. Nu este unul deosebit sau special, mai vin paciente care doresc asta. Acum, cel mai natural, este modelul ergonomic, care se mișcă natural. Pacientele vin cu fel și fel de cerințe, care de care mai ciudate și mai spectaculoase. Ele își fac temele cumva de acasă și vin la mine, crezând că eu voi face ce îmi spun ele, dar cine le ascultă? Mărimea implantului mamar nu este în funcție de dorința pacientului, ci de tipul sânului. Dacă baza e mică, degeaba vrea 400, dacă baza e de 200. Dacă nu ții cont de bază, se vede foarte urât. Pacientele vin, spun ce vor, dar medicul îi face ce are ea nevoie. Sunt foarte multe paciente care vor și BBL, dar nu sunt multe paciente care au suficientă grăsime pentru a-și face această intervenție. Multe vor să recurgă la acid hialuronic, injectat, cu care eu nu sunt de acord. Se folosește foarte mult material, și ar cheltui în jur de 9000 de euro doar pentru acid, dacă și-ar pune 600 de mililitri.

Pe când un BBL cu grăsime costă 3500 de euro. Implanturile de silicon nu sunt recomandat, deoarece implantul fesier nu este ca cel mamar, nu se pune sub mușchi, ci între mușchi. Mai sunt paciente care vin la rinoplastie și spun că vor button nose, acum toată lumea vrea button nose, iar eu sunt direct, le explic că dacă nu au Barbie face, nu au cum să aibă button nose, pentru că e ca nuca în perete. Mai sunt care vor și micșorare de frunte. Dar problema este că unele vin cu anumite idei, vor să-și facă foarte multe intervenții odată, nu au cultura necesară pentru a-și face aceste intervenții. Întreabă cât costă, dar nu realizează că pentru a avea rezultate de excepție, necesită o pregătire în prealabil, preoperatorie, a declarat dr. Behshad pentru CANCAN.RO. 

„Prețul pentru o față completă este de 25.000 de euro”

Iar dacă erați curioși cât costă atât intervențiile estetice la nivelul feței, cât și tratamentele faciale, pre-operatorii, care sunt necesare pentru a avea cele mai bune rezultate, tot dr. Behshad ne lămurește.

Fața omului nu reprezintă doar obrajii căzuți, fața căzută și mandibula neconturată, e și calitatea pielii. Degeaba fac eu lifting, dacă pielea nu e așa cum trebuie. Dar această pregătire costă vreo 20.000 de euro, pentru că sunt multe proceduri care trebuiesc făcute înainte. O pacientă voia, în același timp și fața ridicată, și gușa dispărută, și buzele făcute și fruntea micșorată. Dar așa ceva nu se poate, pentru că corpul uman nu poate susține atâtea intervenții simultan.

Dr. Behshad ne spune cât costă cele mai căutate intervenții estetice. sursă - social media
Dr. Behshad ne spune cât costă cele mai căutate intervenții estetice. sursă – social media

Sunt paciente care se duc la unii medici și își fac facelift cu 4-5000 de euro. Iar un lifting facial costă peste 10.000 de euro. Apoi vin după ceva timp și spun că le-a căzut fața. Păi normal că le-a căzut fața, pentru că facelift-ul a fost făcut doar la piele. Eu am alte tehnici. Eu fac și midface endoscopic, care are o altă abordare, care e permanentă. Cel mai mare preț pe care l-am cerut eu, pentru o față completă este 25.000 de euro, ne-a mai spus doctorul.

CITEȘTE ȘI: Mara Bănică a rupt tăcerea! Cu ce temere a rămas după operația pe care a plătit o căruță de bani. „Îmi e frică să…”

NU RATA: Suma URIAȘĂ plătită de Kris Jenner pentru a arăta cu 20 de ani mai tânără. Transformare uluitoare la 69 de ani!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×