Durerea și muzica s-au întâlnit într-o seară emoționantă la Teatrul Național București. La doar trei zile după ce și-a înmormântat tatăl, Nidia Moculescu a avut puterea să urce pe scenă și să cânte piesa pe care o pregătise în secret pentru Horia Moculescu. Publicul a trăit alături de ea fiecare moment, într-un omagiu care a transformat lacrimile în artă și iubirea într-o melodie emoționantă.
Pe 19 noiembrie, sala „Ion Caramitru” a fost cuprinsă de o emoție aparte. „Anii mei – toamna moculesciană”, spectacolul gândit inițial ca o celebrare a creațiilor lui Horia Moculescu, a devenit rapid un omagiu în memoria acestuia.
În centrul serii s-a aflat Nidia Moculescu, fiica regretatului compozitor. La doar trei zile după ce și-a înmormântat tatăl, copleșită de durere, ea a găsit puterea de a urca pe scenă. A pășit în lumina reflectoarelor acolo unde, până de curând, tatăl ei strălucea, făcând cel mai emoționant gest de iubire: i-a dăruit public melodia care trebuia să fie surpriza pregătită pentru el.
Cel mai dureros moment a fost prezentat în lacrimi de Aurelian Temișan.
„Momentul următor trebuia să fie în spectacol cântecul secret. Toată lumea știa, mai puțin Horia. După ce cânta Horia cu Nidia Singurătatea mea, venea Nidia și îi făcea cadou o melodie lui Horia… O melodie scrisă de Adrian Daminescu, pe care Nidia i-o dăruia tatălui ei. Melodia se numește atât de sugestiv Am un tată ca un înger.”
În momentul în care a fost interpretată piesa „Am un tată ca un înger”, publicul a început să aplaude. Toată sala s-a ridicat în picioare și a fost alături de Nidia în cele mai grele momente din viața ei.
Nidia, fiica lui Horia Moculescu, nu a interpretat doar o melodie. A oferit publicului o parte din sufletul ei și a arătat ce înseamnă adevărata putere: capacitatea de a te ridica atunci când viața te pune la pământ. „Anii mei – toamna moculesciană” s-a transformat astfel dintr-un spectacol într-o seară de reculegere, la care au fost prezenți muzicieni, prieteni ai maestrului și sute de spectatori.