Proiectul enorm de acum zece ani. Când România visa sânge artificial

Acum zece ani, printre toate promisiunile politice și strategiile scrise pe genunchi, a existat un proiect care suna aproape ireal: sânge artificial românesc. Nu era o metaforă, nu o exagerare de presă, ci un substitut temporar de sânge creat în laborator, la Cluj, de o echipă care reușise ceea ce alții, cu bugete uriașe, nu reușiseră. Și pentru o clipă, România chiar a crezut în această poveste frumoasă.

Toamna lui 2013: vestea care a făcut înconjurul țării

În toamna lui 2013, de la Cluj venea o știre senzațională: o echipă de cercetători de la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică a Universității Babeș-Bolyai reușise să creeze, în laborator, un substitut de sânge. Coordonatorul proiectului era Radu Silaghi-Dumitrescu, conferențiar universitar, cercetător cu recunoaștere internațională.

Nu era vorba de sânge artificial în sensul complet, ci de ceva extrem de pragmatic: o substanță capabilă să transporte oxigen în organism, menită să salveze vieți în situații critice. Transfuzii de urgență, accidente, război, dezastre. Fără compatibilitate de grupă și limitările clasice. România apărea din nou pe harta mare a cercetării mondiale.
Ce promitea sângele artificial românesc

Promisiunea era uriașă și, la nivel teoretic, solidă. Sângele artificial putea fi folosit indiferent de grupa de sânge, avea o durată de viață mult mai mare decât sângele natural, putea fi refrigerat la temperaturi foarte joase, cu termen de expirare aproape nelimitat. Mai mult chiar acesta putea fi stocat sub formă de praf, la temperatura camerei și se reconstitua rapid, prin adăugare de apă.

Nu în ultimul rând, putea fi produs în câteva zile. Prin comparație, sângele natural are termen de valabilitate de aproximativ o lună și necesită condiții stricte de depozitare. Diferența era uriașă.
Planul declarat atunci era ambițios, dar limpede: după testele clinice și perfecționarea formulei, România urma să producă și să exporte acest substitut. Termenul vehiculat? 2018. Se vorbea, fără rușine, despre export de viață.

De ce au reușit românii unde alții au eșuat

La nivel mondial existau deja peste zece proiecte similare. Multe dintre ele implicau marile armate ale lumii. SUA, Rusia, Africa de Sud, Japonia. Majoritatea se bazau pe hemoglobină umană sau animală. Multe au eșuat. Unele au ajuns la teste clinice, dar au fost retrase din cauza efectelor adverse.

Echipa de la Cluj a mers pe o altă cale: hemeritrina. O proteină pe bază de fier, incoloră, care îndeplinește funcția hemoglobinei în organismul unor viermi marini. Aceasta este mult mai stabilă și mai rezistentă la stres chimic, dar și mai sigură, teoretic, în mediul uman.

Hemeritrina era obținută prin inginerie genetică. ADN-ul viermilor marini era introdus într-o bacterie netoxică, învățată să producă proteina. Bacteria era cultivată, proteina extrasă, iar apa putea fi evaporată pentru a rămâne un praf, un fel de sânge instant, la fel ca laptele praf. Un concept care suna SF, dar era perfect explicabil științific.

„Poate fi cultivat în cantități nelimitate”

Sângele artificial putea fi cultivat în cantități nelimitate, nefiind nevoie de donatori. Problemele cu stocurile fragile dispăreau iar crizele de sânge urmau să dispară.
„O șarjă de sânge poate fi obținută în câteva zile”, explica atunci coordonatorul proiectului. „Produsul poate fi cultivat, prin culturi de bacterii, în cantități practic nelimitate.”
Pentru o țară care se chinuie de zeci de ani cu lipsa sângelui în spitale, ideea era revoluționară.

Ca de obicei, după entuziasm, după articole, după speranță, s-a așternut tăcerea. Nu a fost nici un eșec palpabil, nici un comunicat de retragere a proiectului. Totul s-a pierdut românește, încet, în ceață, o dispariție lentă și birocratică. Au apărut eternele scuze. Testele clinice costă prea mult, reglementările sunt dificile, producția la scară mare cere investiții masive. Instiuțiile statului care puteau ajuta au făcut ce fac de obicei. Au blocat finanțările, au fost restructurate, continuitatea a dispărut.

România a avut și ideea, și oamenii, chiar și laboratorul de cercetare. A lipsit ca de multe alte ori statul și politicienii care să continue finanțarea indiferent de culoarea politică. Am rămas ca de multe alte ori cu amintirea unui moment ce putea scrie istorie, am fi putut acum vorbi nu despre ce ar fi putut fi ci despre ce este.

CITEȘTE ȘI: Moneda blestemată de la Cotroceni. O poveste cu aur din România anului 2009

Hoyo, tractorul chinezesc din Brașov. Când românii închideau uzine, chinezii deschideau fabrici