Poza din frapieră. Cronica nepotului lui Becali și a nopților în care Bucureștiul fierbea

Am găsit poza într-o frapieră de club. Pe bune. Între gheață, șampanie scumpă și amintiri care miroseau a fum, parfum greu și dimineți pierdute. Era udă, fleșcăită de Dom Pérignon, dar am scos feonul ca orice bucureștean responsabil de patrimoniu monden. A ieșit bine. Foarte bine. Și în poză, ca într-o icoană balcanică a excesului, tronează Lucian Becali, acum vreo 20 de ani. Ce vremuri. Sălbatice. Acum e complicat, dar atunci era grav. Grav de tot.

Vremuri grele, bani ușori și tricoul de marinar

Era noapte. Evident. Ziua dormea orașul, noaptea trăia. Iar Lucian era exact unde îi stătea mai bine: în club. Nu în bibliotecă, nu la seminar, ci în miezul ringului, între prieteni, pahare și boxe care urlau. Îmbrăcat simplu – tricou în dungi, gen marinar coborât din vapor, și blugi. Așa te îmbraci când ai bani mulți: nu te dai mare, ești mare. Restul e zgomot de fond.

Și mai e ceva în poza asta: liniștea dinaintea scandalului. Genul de liniște care, în anii ăia, era sport național. Azi e complicat, cu telefoane, cu camere, cu “nu mai merge”. Atunci? Atunci era grav. Grav de tot. Era epoca în care anturajul nu era o alegere socială, era echipaj. Și dacă marinarul cobora în port, nu cobora să mănânce o salată. Cobora să simtă uscatul și să lase urme. Bucureștiul era portul, clubul era taverna, iar frapiera – lada cu comori. Nici de litoral nu era străin Lucian, și acolo își mai dădea în stambă.

Oricum îl ajută și figura. Mafie nene! Talent irosit, putea să joace cu brio în filme de la Hollywood în roluri de boxeuri italieni sau de fiu de „Padre”. Și totuși dacă ne gândim mai bine a jucat în film. În propriul film, poate chiar mai șmecher decât orice producție de Hollywood.

Numele vine la pachet. E nepotul lui Gigi Becali, latifundiar din Pipera, patronul echipei cunoscută pe vremuri drept Steaua, azi FCSB. Și când ai numele ăsta, nu intri în club pe ușa din spate. Intri direct în legendă. Bună sau proastă, nu mai contează. Important e că se vorbește.

Bamboo: când distracția sare de pe scenă

Un episod antologic? Clubul Bamboo Club. Final de iunie, camere peste tot, 30 de casete video, poliție, bodyguarzi. Din înregistrări: Lucian urcă pe scenă, dansează, se entuziasmează prea tare, înșfacă animatoarele. Greșeala clasică a omului din „lumea bună” care uită regula de aur: te uiți, nu pui mâna. Bodyguarzii sar, îl înhață, îl scot afară în bătaie. Ce se întâmplă după? Off-camera, ca orice mit urban sănătos. Plângere depusă, retrasă, adevărul – undeva la mijloc, ca de obicei, între șampanie și orgoliu.

Viața amoroasă? Un festival. Diana Munteanu, Oana Ioniță, Laurette – lista curge ca un after-hours prost gestionat. Declarații romantice, despărțiri civilizate, replici de genul „nu e sfârșitul lumii”. Apoi episodul Silvia Pop, telefoane nocturne, invitații la cafea în Dorobanți, confuzii cu reporteri și replici memorabile. Bucureștiul monden era un sat mare, iar Lucian– primarul.

Litoral, nisip și nervi

Pe litoral, Lucian Becali mai bifase, la vremea lui, un scandal din colecția clasică. Era dimineață, pe o plajă din Mamaia, la capătul unei petreceri lungi, când nervii au bubuit mai repede decât ajungea comanda la bar. Nemulțumit de cum fusese servit, se luase la harță cu barmanul, apoi cu un tânăr care avusese ghinionul să fie în fața lui la rând. Vorbele grele s-au transformat rapid în pumni și picioare, iar victima ajunsese pe nisip, sub privirile curioșilor și ale camerelor de telefon.

A fost nevoie de intervenția oamenilor legii ca să se stingă tărăboiul, dar, ca în multe povești ale vremii, scandalul n-a lăsat urme serioase în acte. Nu se depusese nicio plângere, nimeni nu se grăbise să meargă mai departe. Episodul se consumase sub ochii iubitei de atunci, iar ironia supremă era că totul se petrecuse chiar în Mamaia, unde Lucian avea afaceri și deținea Clubul Ego. Un scandal de sezon, intens, scurt și uitat repede, exact cum funcționau nopțile toride pe atunci.

Timpul trece, omul se mai potolește, se căsătorește, apare copilul, botezul, familia. Dar reflexele rămân. 2022, Arena Națională, meci FCSB – Craiova, conflict verbal, sticle aruncate, pumni, scuze pe Facebook, plângere retrasă. Dosar clasat. Fără interdicție. Arena Națională înghite încă o poveste și merge mai departe.

Ne uităm iar la poză. Uscată bine. Lucian zâmbește ușor, noaptea e tânără, muzica tare, lumea pare infinită. E o fotografie cu o epocă. Cu Bucureștiul care nu dormea, cu Balcanii care fierbeau, cu machidoni, șmecheri și vise stropite cu șampanie.

Poza a supraviețuit frapierei. Amintirile – și ele. Restul e istorie mondenă, spusă la mișto, cum îi stă bine orașului ăsta care știe să râdă de el însuși. Noroc, paharul sus! Să bem pentru vremurile trecute!

CITEȘTE ȘI: O-Zone, florile de tei din arhiva CANCAN: cum a rupt planeta o trupă din Europa de Est

Amendă cu poză, poză cu Akcent: când Sorin Brotnei cânta despre banii de bilet