Căminele studențești din România – de la igrasie la revoltă publică

În 2004, căminele studențești din România erau adevărate exerciții de rezistență. Iar în 2018, deși modernizarea fusese invocată ani la rând, mizeria și lipsa de responsabilitate aduceau din nou căminele în centrul atenției publice. Două momente diferite, aceeași problemă nerezolvată: condițiile de trai ale studenților.

2004 – Viața printre igrasie și improvizații

În 2004, lupta pentru un loc în cămin începea încă dinaintea începerii anului universitar. Studenții din anii mai mari aveau prioritate, iar bobocii rămâneau, de cele mai multe ori, în afara sistemului. Cei care nu prindeau un pat erau trimiși spre chirii scumpe sau gazde, în timp ce cei care reușeau să intre în cămin acceptau aproape orice condiții, convinși că alternativa era mai grea.

Realitatea din cămine era dură. Camerele erau marcate de igrasie și mucegai, iar mirosul de umezeală făcea parte din viața de zi cu zi. Pereții cojiți și tavanul pătat trădau ani întregi fără reparații serioase. În multe clădiri, toaletele erau sparte, ruginite și murdare, cu instalații sanitare vechi, care cedau frecvent. Apa caldă lipsea sau venea cu program, iar dușul devenea o cursă contra cronometru.

Holurile erau adesea slab iluminate, iar în unele cămine domnea un semiîntuneric permanent, accentuând senzația de degradare. Gândacii erau o prezență obișnuită, tolerată cu resemnare, pentru că studenții nu aveau alternative reale. Camerele adăposteau trei, patru sau chiar mai mulți tineri, iar mobilierul vechi, șubred, abia mai făcea față utilizării zilnice.

Cu toate acestea, cererile de cazare nu scădeau. Taxele mici făceau ca viața în cămin să rămână atractivă, în ciuda condițiilor. Chiria în marile orașe universitare depășea cu mult posibilitățile multor familii, iar ajutoarele promise de stat erau insuficiente. Studenții știau că plătesc puțin, dar simțeau că prețul real era confortul și sănătatea lor.

Renovările anunțate existau mai mult pe hârtie. În Regie, căminele aparținând de Universitatea Politehnica din București rămâneau în afara listelor de reabilitare, iar la Universitatea din București lucrările promise întârziau sau se limitau la reparații superficiale. În alte orașe, se dădea cu var peste igrasie, fără a rezolva problemele de fond. Studenții comparau situația cu cea din Uniunea Europeană și constatau, fără surpriză, că România era mult în urmă.

2018 – De la resemnare la revoltă

În 2018, căminele nu mai erau doar spații tolerate în tăcere. Controalele Direcției de Sănătate Publică aduceau în prim-plan condiții insalubre în căminele Universității din București, iar amenzile aplicate confirmau ceea ce studenții reclamau de ani întregi. Lipsa apei calde, mizeria din băi și absența produselor elementare de igienă deveniseră fapte oficiale, nu simple plângeri.

Diferența majoră față de 2004 era atitudinea studenților. Aceștia nu mai acceptau promisiuni vagi și întâlniri sterile cu conducerea universității. Sesizările către autorități, plângerile publice și apelurile către instituții precum Direcția Națională Anticorupție scoteau la iveală suspiciuni grave, de la cazări fictive până la burse acordate netransparent.

Nici cantinele nu mai erau ferite de critici. Studenții reclamau mâncare insuficientă, tacâmuri murdare și accesul persoanelor din afara universității la spații subvenționate. În locul îmbunătățirilor promise, apăreau măsuri temporare și soluții de avarie, care dispăreau la fel de repede cum fuseseră introduse.

O poveste care se repetă

Privite în oglindă, anii 2004 și 2018 spun aceeași poveste, în tonuri diferite. Dacă la începutul anilor 2000 studenții trăiau printre igrasie, mucegai și gândaci cu o resemnare aproape totală, în 2018 aceleași probleme declanșau revoltă și scandal public. Între cele două momente, modernizarea a existat, dar fragmentar, inegal și adesea insuficient.

Căminele studențești au rămas astfel un simbol al promisiunilor amânate, în care trecutul continuă să se întrezărească, chiar și atunci când viitorul este anunțat ca fiind „aproape gata”.

CITEȘTE ȘI: Legalizarea prostituției în România, din anii 90 aceeași idee, aceleași ziduri, alte mize

Turismul, în picaj. De la criza de după 2010 la fragilitatea de azi