Cine este cu adevărat „Regele invențiilor” de la Românii au Talent: povestea incredibilă începută în 1992

În ultimii ani, telespectatorii emisiunilor „Românii au Talent” sau „iUmor” au remarcat un personaj straniu, amuzant, greu de încadrat. Un om care vorbește cu gravitate despre misiuni divine, invenții epocale și coroane regale, balansând undeva între real și ireal, între ingeniozitate autentică și excentricitate pură. Puțini știu însă că acest „rege” nu s-a născut pe scena televiziunii. El există în arhive încă din 1992. Iar povestea lui este mult mai veche, mai complexă și mai tulburătoare decât pare.

1992: „Încă un rege” în România

La începutul anilor ’90, România descoperea libertatea, haosul, presa liberă și auto-proclamările. În 1992, ziarele locale din Satu Mare consemnau apariția unui nou monarh autoproclamat. Nu era vorba despre Cioabă I, ci despre un anume Alexandru Țiproc, 39 de ani, care se declara „regele spiritual al României”.

Știrea a circulat prin manifeste distribuite local. Majestatea sa aștepta doar să fie „unsă” oficial. Până la acel moment solemn, anunța că se va abține de la relații intime cu sexul frumos. Tonul era solemn, declarațiile ferme, iar presa consemna cu un amestec de ironie și curiozitate.

În România începutului de tranziție, a deveni rege părea mai simplu decât a deveni președinte.

1993: revelații, triburi africane și căruța cu pedale

Un an mai târziu, „Majestatea Sa” revenea în atenția presei. Inspirat de dezvăluiri cu iz ocult din Evenimentul Zilei, Alexandru Țiproc a avut o nouă revelație: el este nu doar rege spiritual, ci și „Regele Invențiilor”.

În scrisori trimise redacțiilor, vorbea despre „tribul zairei Bandibu” și despre revelații mistice. Dar dincolo de dimensiunea mistică, apărea o constantă care avea să-i definească viața: invențiile.

Cea mai spectaculoasă dintre ele era căruța cu pedale. Un vehicul care înlocuia calul prin forța umană, economic, eficient și, în viziunea autorului, benefic pentru regenerarea sexuală. Pedalatul era descris ca „o baie de plăceri”, o stare de fericire aproape mistică.

Inventatorul imagina variante luxoase: căruță cu parbriz, tapițerie, radio-TV, cisternă pentru legume, salvare pentru ne-urgențe, hotel mobil. Universul lui Țiproc era un amestec de ingeniozitate practică și fantezie fără limite.

1994: de la rege național la rege planetar

Dacă România era prea mică pentru viziunea sa, Alexandru Țiproc a decis să-și extindă atribuțiile la scară planetară. Într-o scrisoare adresată presei, anunța că ideea de a deveni „regele întregii planete” i s-a conturat clar în minte.

Se considera ales de Dumnezeu.

Programul său în zece puncte propunea abolirea alegerilor, parlamentelor și capitalelor. În locul lor, reprezentanți ai Casei Regale Planetare ar fi administrat comerțul, poliția, sănătatea și învățământul. Impozitele urmau să fie mici, iar lumea să aibă o limbă universală și un ban universal regal.

„Ne vom trage către o turmă și un păstor. Doamne ajută!”, scria el.

În același an, la Casa de Cultură din Satu Mare, a avut loc ceremonia de auto-învestitură ca „Rege al Inventatorilor”. Cu o cunună de trandafiri pe cap, discurs despre economia națională și vodcă împărțită cu invitații, momentul a fost consemnat de presă cu ironie blândă.

Dar dincolo de spectacol, exista o convingere autentică.

Anii 2000: „Regele invențiilor”- între metaforă și marginalizare

În anii 2000, portretul lui Alexandru Țiproc devine mai nuanțat. Presa începe să-l descrie nu doar ca pe o curiozitate locală, ci ca pe un personaj-metaforă.

„Cele mai multe dintre invențiile lui sunt bizare. Ca niște versuri albe, nu le pricepi din prima”, scriau jurnaliștii.

Oamenii îl priveau cu indulgență, cu un zâmbet complice, apoi își vedeau de drum. Suntem oameni serioși, prinși în treburi serioase. Cine are timp pentru cineva care a inventat vioara mută?

Dar tocmai aici începe partea profundă a poveștii.

Țiproc Alexandru, născut în Livada, județul Satu Mare, are doar opt clase. A fost lăcătuș mecanic, șofer profesionist, a urmat cursuri la Școala Populară de Artă unde a învățat clarinet, saxofon și vioară. A lucrat într-o fabrică, unde a început să improvizeze și să îmbunătățească utilaje. Prima sa invenție serioasă a fost o mașină de prășit în pomicultură, construită din fier vechi adunat de la IAS-uri.

Nu a fost sprijinit. Nu a fost finanțat. Nu a fost încurajat.

Creionul policolor cu motoraș este singura invenție brevetată oficial. Un mecanism simplu care permite rotunjirea minei prin rotire electrică. A plătit taxe, a depus documentație. Nu s-a fabricat niciodată.

Pixul cu bec, un pix prevăzut cu led pentru a putea citi noaptea. Împachetatorul de fum, o batistă-balon în care fumătorii să depoziteze fumul. Mașina de vorbit cu mâna, un dispozitiv cu 60 de butoane destinat celor care nu pot vorbi. Automobilul cu arc, mașină de 300 kg care să funcționeze parțial fără combustibil. Vioara mută,instrument fără cutie de rezonanță pentru copiii din blocuri.

Lista este lungă. Zeci de invenții, unele doar schițate, altele realizate în prototip.

În paralel, trăia modest, mutându-se din chirie în chirie, păstrându-și documentele și schițele „ca oamenii cărora le-a dus apa totul”. A cerut sprijin autorităților. A scris la Președinție. Niciun răspuns.

Într-un gest care amestecă umorul cu protestul, s-a autoproclamat „Regele invențiilor”. O formă inocentă de revoltă împotriva indiferenței.

Când Ion Rațiu l-a salutat în glumă cu „majestate”, unii au râs, alții au aplaudat. El a luat salutul în serios.

Și-a creat mantia și coroana pentru că, spunea el, lumea nu vede un rege la costum și papion.

În spatele teatrului, însă, se simțea un om care refuză să accepte că ideile lui nu contează.

Personaj TV sau simptom social?

Astăzi, când apare la televiziune, publicul râde. Juriile de la emisiuni oscilează între amuzament și compasiune. Internetul îl transformă în meme. Dar arhivele arată că acest personaj nu este o invenție mediatică recentă. El există de peste 30 de ani în spațiul public.

Întrebarea care se pune este dacă Alexandru Țiproc este un geniu neînțeles sau un excentric. Și ne mai permitem o întrebare: unde se află granița dintre senzațional și folosirea unui om vulnerabil pentru audiență? Cât este umor și cât este expunere?

Într-o societate care consumă rapid personaje bizare, e ușor să râzi și să mergi mai departe. Mai greu este să te întrebi dacă, dincolo de coroană și mantie, nu se află un om care a încercat, în felul lui, să fie auzit.

CITEȘTE ȘI: Berlin 2010: filmul românesc care a reaprins rana legionară și a stârnit un val de controverse

Ciobaniada din „Miorița” modernă în 2015. Baciul era să rămână fără câini iar Parlamentul a chemat jandarmii