Test de logică | Doar unul dintre aceste două iPhone este original. Care este fake?

Test de logică | Doar unul dintre aceste două iPhone este original. Care este fake?
Test de logică | Doar unul dintre aceste două iPhone este original. Care este fake?

Dragi cititori, CANCAN.RO propune astăzi un test de inteligenţă care cu siguranţă va fi adorat de pasionații de telefoane mobile, în special pentru cei interesați de iPhone.

Chiar și cei care nu sunt fani ai acestui brand pot încerca să rezolve provocarea, pentru că exercițiul ține mai degrabă de spirit de observație decât de preferințe personale.

Doar unul dintre aceste două iPhone este original

Provocarea constă în identificarea unui smartphone fals în comparație cu unul autentic. La o privire rapidă, cele două dispozitive par aproape identice, însă diferențele apar atunci când sunt analizate cu atenție detaliile de design.

Care este fake?

Cei care au reuşit sunt felicitaţi şi aplaudaţi. Iar pentru cei care nu sunt la fel de norocoşi, iată soluţia. Elementul-cheie este logo-ul. Simbolul specific, mărul cu mușcătură, oferă un indiciu clar. La telefonul original, mușcătura este poziționată în partea dreaptă, în timp ce la varianta contrafăcută aceasta apare în partea stângă.

Ce reprezintă nivelul IQ-ului?

IQ-ul reprezintă măsura inteligenței umane și se poate stabili pentru fiecare persoană prin rezolvarea unor teste, prin rezolvarea de puzzle-uri, completarea unor serii de imagini și numere sau identificarea unui pattern, într-un ansamblu de numere sau imagini. În funcție de răspunsurile oferite, oamenii sunt împărțiți în mai multe categorii:

  • IQ peste 140 – geniile și adevărații conducători îl au;
  • IQ între 131 și 140 – cercetătorii, specialiștii și manageri au un nivel atât de ridicat al IQ-ului;
  • IQ între 121 și 130 – peste 6% din populația planetei obține astfel de rezultate cu mult peste media normală;
  • IQ între 111 și 120 – reprezintă un nivel puțin trecut de media normală;
  • IQ între 101 și 110 – media normală a nivelului de inteligență.

CITEŞTE ŞI: Test IQ exclusiv pentru genii | Ce număr se ascunde în această iluzie optică?

Test IQ pentru matematicieni | Cât face 9 + 1 + 9 + 1 x 0 + 1 = ?

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!