Acasă » Știri exclusiv » Cel mai scump divorț din România se tranșează în mare secret. S-au pus 40 de milioane de euro pe masa negocierilor!

Cel mai scump divorț din România se tranșează în mare secret. S-au pus 40 de milioane de euro pe masa negocierilor!

De: Keva Iosif 16/05/2026 | 22:00
Cel mai scump divorț din România se tranșează în mare secret. S-au pus 40 de milioane de euro pe masa negocierilor!

Imad Kassas, unul dintre cei mai bogați sirieni stabiliți în România, patron al echipei Metaloglobus București și apropiat al lui Gigi Becali, ar fi prins în mijlocul unui partaj cu miză uriașă, după un divorț ținut departe de lumina reflectoarelor.

Deși în fotbal apare rar și evită lumina reflectoarelor, în culise numele lui Imad Kassas este asociat cu o avere considerabilă și cu afaceri solide în România. Despre el, Dumitru Dragomir declara că ar fi „un om serios, cu un parcurs impresionant”.

În cercul său apropiat, Kassas este văzut ca un „gentleman” care preferă liniștea în locul scandalurilor, iar relația de prietenie cu Gigi Becali este de notorietate, cei doi păstrând legătura de ani buni.

Totuși, dincolo de imaginea de om rezervat, lucrurile par să se agite în plan personal. Divorțul de soția, parafat în mare secret, a deschis un capitol complicat: partajul! Care ar putea deveni unul dintre cele mai costisitoare din lumea afacerilor de la noi, cu mize serioase legate de împărțirea unei averi construite în timp și ferite până acum de ochii publicului.

CANCAN.RO  a obținut detalii despre dosarul de partaj, din care reiese că între Imad Kassas și fosta sa soție nu se discută, în mod evident, despre un divorț obișnuit cu câteva bunuri de împărțit, ci despre un adevărat „portofoliu” construit în ani, cu multe straturi și multe zerouri la final.

Vorbim despre terenuri, zeci de apartamente, participații în alte zeci de firme, dar și creanțe și sume de ordinul milioanelor de euro, toate aruncate pe masa instanței pentru a fi împărțite.

Cine a ridicat imperiul imobiliar? Procentele care aprind disputa din instanță

Miza reală nu este doar „cine ia ce”, ci mai ales cine a contribuit, și cât. Fosta soție a milionarului sirian vrea o împărțire ”clasică” am putea spune, jumi-juma, dar Imad Kassas susține că a avut o contribuție aproape totală la formarea patrimoniului. De aici și conflictul dintre ei.

”Referitor la cota de contribuție ale foștilor soți la dobândirea bunurilor comune, pârâtul a susținut că a avut o cotă de contribuție de 90% la dobândirea bunurilor comune, iar reclamanta a avut o cotă de contribuție de 10 % la dobândirea lor”; a precizat Imad prin avocatul său.

În esență, din tot dosarul reiese un portofoliu imobiliar și financiar foarte mare, care include atât terenuri și blocuri în România, cât și proprietăți în străinătate, plus participații și împrumuturi între firme.

Pe partea de imobile, apare un teren inițial de aproximativ 20.153 mp în România, din care au rezultat mai multe loturi, inclusiv unul de circa 4.000 mp evaluat la aproximativ 2,96 milioane euro și altul de 3.459 mp pe care s-a dezvoltat ulterior un bloc de locuințe de tip S+P+9E cu etaj duplex, adică un imobil de apartamente. Este menționat și un alt teren de aproximativ 12.269 mp cu construcții pe el, care a intrat în circuit de tranzacționare și dezvoltare imobiliară.

La nivel de investiții, mai apare un proiect cu 24 de apartamente finanțat prin împrumuturi de circa 2.367.500 lei (aprox. 475.000 euro), plus o creanță de 10.000 euro. Tot aici intră și participațiile în mai multe societăți comerciale, evaluate la aproximativ 2.572.694 lei (aprox. 517.000 euro).

În străinătate sunt menționate două proprietăți importante: un apartament în Turcia, evaluat la aproximativ 254.000 euro, și un apartament în Canada, care este indicat în dosar ca bun deținut, dar fără o valoare precizată. Miza ar fi, conform estimărilor, la circa 20 de milioane de euro.

Procesul de partaj se află în acest moment în fază intermediară. Instanța nu a decis încă împărțirea bunurilor și nici cine are dreptate în privința contribuțiilor sau a masei partajabile.

Citește și: Milionarul din Forbes a fost ”atacat” pentru 1,2 milioane de euro. S-a apărat cu spray lacrimogen și a cerut protecția Poliției

Recomandarea video