Sorana Mihaela Cîrstea, 36 de ani, născută la București, tenismenă situată acum pe locul 18 WTA, e o prezență discretă în peisajul monden românesc. Inclusiv recenta despărțire de Alexandru Țiriac, fiul miliardarului Ion Țiriac, a fost tratată cu eleganță și discreție de-a dreptul regale. CANCAN.RO a surprins-o pe Sorana în drum spre sală. Care e secretul Soranei? Cum a reușit să le anihileze pe Ostapenko și Sabalenka? Nu se știe. Dar știm ce cadou și-a făcut după. Avem imagini cu glorioasa Sorana Cîrstea și micuțul ei premiu de peste 100.000 euro!
Deși e la o vârstă la care multe alte tenismene se gândesc la retragere, Sorana Cîrstea e în culmea gloriei. A avut un turneu de senzație în Italia luna aceasta. Întoarsă în țară, Sorana și-a reluat antrenamentele și n-a uitat să-și acorde și un micuț premiu cu numere roșii.
Sorana conduce un Mercedes GLE 53 AMG care costă 160.000 euro. Să-și fi făcut un mic cadou după succesele de la Italian Open? Nu este exclus. Cine nu s-ar felicita după ce le bate pe Sabalenka și pe Ostapenko la același turneu? Sorana a bătut-o pe Jelena Ostapenko pe 12 mai în sferturile de finală la Italian Open. Din păcate a fost învinsă de Coco Gauff în următorul meci. Cu câteva zile înainte, la același turneu, a învins-o pe Aryna Sabalenka, nr. 1 mondial în acest moment. Bravo, Sorana! – ca să emulăm un mai vechi slogan românesc destinat Simonei Halep, fosta feblețe a românilor iubitori de tenis.
Nr. 18 mondial a semnat un contract de imagine cu firma New Balance, așa că nu e nicio surpriză că poartă pantofi sport de la această marcă. În rest, o ținută sportiv-elegantă, cu colanți și bluză tehnice tot de la New Balance, plus un blazer negru pe deasupra, mai adecvat unei adolescente de Gen Z, dar Sorana e suficient de tânără și de atletică încât să-i iasă combinația cu brio. Ochelarii de soare retro, supradimensionați, parcă ne amintesc că vine sezonul estival și urmează să vedem multe vedete cu asemenea accesorii de nelipsit.

Tot la capitolul accesorii, Sorana are (firește) o geantă de sală, cu echipamentul necesar. Dar, ca orice femeie, e cochetă și nu renunță la geanta micuță Hermès, cute și practică, dar mai ales foarte discretă, fără elemente țipătoare. De altfel, discreția o caracterizează pe Sorana Cîrstea. Despărțită recent de Alexandru Țiriac, ea nu a făcut caz de acest episod din viața ei, ci a tratat totul cu mult bun-simț și mai ales cu demnitatea unui cap încoronat. Cei doi s-au despărțit în cel mai matur mod cu putință, lucru rar în societatea românească.
CITEȘTE ȘI: CE A DECLARAT SORANA CÎRSTEA DUPĂ DESPĂRȚIREA DE ALEXANDRU ȚIRIAC. CUVINTELE CARE AU STÂRNIT MULTE REACŢII