Ultimele 24 de ore din viața generalului Dorin Ioniță. Amanta a sunat-o pe soție, iar fiica l-a renegat după ce a aflat de idilă

Ultimele 24 de ore din viața generalului Dorin Ioniță par să fi concentrat, într-un singur episod, ani întregi de tensiuni, secrete și relații complicate. CANCAN.RO a aflat, din surse din rândul familiei, detalii neștiute până acum despre viața personală a fostului militar și despre ceea ce s-ar fi întâmplat chiar în ziua tragediei.

Relația extraconjugală cu Alice Claudița Mandeș, femeia care îi fusese și subalternă, ar fi durat aproximativ șapte ani. Numai că, susțin apropiați ai familiei, Alice nu ar fi fost singura femeie care a apărut în viața generalului, în afara soției sale.

„Alice nu era singura femeie din viața lui. Era un bărbat galant, atent și cu altele”, a declarat pentru CANCAN.RO un apropiat al familiei.

Cu timpul însă, Alice ar fi ajuns să ocupe un loc tot mai important în viața lui Dorin Ioniță. Iar odată cu această apropiere, spun sursele noastre, ar fi crescut și pretențiile ei. Relația dintre cei doi ar fi devenit din ce în ce mai tensionată, iar punctul de explozie ar fi venit chiar în ziua în care generalul avea să moară.

Cu doar câteva ore înainte de tragedie, între Dorin Ioniță și Alice Mandeș ar fi avut loc un conflict violent în scara blocului în care aceasta locuia.

Până acum s-a vorbit despre altercație, însă sursele CANCAN.RO din rândul familiei susțin că în spatele izbucnirii generalului s-ar fi aflat de fapt un episod petrecut chiar înainte: Alice ar fi sunat-o pe Genoveva, soția lui Dorin Ioniță.

Gestul care l-ar fi scos din minți pe general

După ce ar fi aflat despre telefon, Dorin Ioniță s-ar fi dus direct la blocul în care se afla Alice. Acolo ar fi izbucnit scandalul. Sursele noastre susțin însă că femeia ar fi fost cea care ar fi reacționat prima fizic, înainte ca generalul să răspundă violent, așa cum se vede pe înregistrarea video făcută publică.

Un alt detaliu rămas până acum în umbră este legat de familia generalului. Potrivit acelorași surse, Dorin Ioniță avea patru copii, iar una dintre fiice ar fi aflat despre relația tatălui său cu Alice.

Descoperirea ar fi produs o ruptură serioasă între cei doi. Ar fi urmat discuții, reproșuri și tensiuni repetate, iar relația dintre tată și fiică s-ar fi răcit considerabil.

Astfel, povestea cu Alice nu s-ar fi consumat doar între general, amantă și soție. Efectele ar fi ajuns și în interiorul familiei, unde relația extraconjugală devenise, potrivit surselor noastre, un subiect greu de ignorat.

După altercația cu Alice, Dorin Ioniță s-ar fi întors acasă. De aici, filmul ultimelor ore devine și mai apăsător.

Generalul și-ar fi luat arma și ar fi plecat spre Păulești, către proprietatea unde ridica un alt imobil. Avea să fie ultima sa deplasare.

La numai câteva ore după scandalul din scara blocului, Dorin Ioniță avea să fie găsit împușcat la Păulești.

Iar ceea ce părea, din exterior, doar relație secretă, ar fi fost, iată, doar o parte dintr-o viață personală mult mai complicată decât și-ar fi imaginat cineva.

CITEȘTE ȘI: Soția generalului Dorin Ioniță ar fi auzit împușcătura în telefon! CANCAN.RO a aflat detaliile dramatice ale ultimelor sale clipe

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Prosport.ro
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
Click.ro
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Digi 24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
George Simion anunță un protest pentru Călin Georgescu cu toți membrii AUR la București. Când va avea loc mitingul
Gandul.ro
George Simion anunță un protest pentru Călin Georgescu cu toți membrii AUR la București. Când va avea loc mitingul
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat