Tily Niculae a decis să își diversifice parcursul profesional și, din toamna acestui an, a început un nou capitol în viața sa: cel de profesoară de limba engleză. Actrița a luat această hotărâre după ce a realizat că este important să aibă o alternativă solidă, în cazul în care, la un moment dat, actoria nu va mai reprezenta principala sa opțiune profesională.
Determinată să își construiască un plan de rezervă, Tily Niculae a analizat cu atenție ce i s-ar potrivi în afara scenei. Ținând cont de faptul că are o relație specială cu copiii și stăpânește foarte bine limba engleză, ea a ajuns la concluzia că domeniul educației este alegerea potrivită. Astfel, a urmat o a doua facultate la Pitești, iar eforturile depuse au condus-o, în cele din urmă, la catedră.
„Mi-am dorit ca la final, când gongul nu va mai bate pe scenă și să nu mai traiesticu acest stres, dacă biletele se vând și tu să poți să urci pe scenă, să pot face altceva. Și am stat să mă gândesc, ce aș putea să fac eu din toate skills-urile pe care le-am învățat de-a lungul vieții. Și m-am dus și am făcut a doua facultate, am zis că întotdeauna am fost apropiată de copii (…) Și sunt din toamna acestui an și profesor de engleză“, a declarat Tily Niculae.

Noua sa carieră îi aduce o mare satisfacție, iar legătura pe care a construit-o cu elevii săi este una profundă. Actrița a transmis și un mesaj emoționant pentru copiii cărora le predă, exprimând bucuria de a le fi alături pe parcursul școlar.
„Peste doar doi ani vor fi mai înalți decât mine.
Până atunci (și mult după), vreau să știe cât de mult îi iubesc și cât de tare ador să le fiu profesoara de limba engleză. Să cresc alături de ei, să râdem, să învățăm și să ne bucurăm unii de alții este un privilegiu imens”, a scris Tily Niculae pe rețelele de socializare.
CITEȘTE ȘI: Poza zilei | Cum arăta Adriana Bahmuțeanu în anii 2000