Realitatea depăşeşte de multe ori ficţiunea, lucru mai mult decât adevărat în cazul actriţei americane Kate Walsh, interpreta personajului Addison Montgomery în serialele cu tematică medicală ''Anatomia lui Grey'' şi "Private Practice", care a dezvăluit că a suportat în urmă cu doi ani o intervenţie chirurgicală pe creier în timpul căreia medicii i-au extirpat o tumoare de mărimea unei lămâi, a anunţat luni ediţia franceză a platformei online Huffingtonpost.
În urmă cu doi ani, atunci când filma pentru serialul TV „Bad Judge”, actriţa americană a început să resimtă o oboseală puternică şi avea dificultăţi în exprimare, aşa că a decis să meargă la medic. ”Epuizarea ajunsese până la punctul în care nu mă simţeam mai bine nici după cinci căni de cafea. Începând cu luna aprilie, am început să am dificultăţi cognitive. Era un fel de afazie, îmi pierdeam gândurile. Când eram la volan, deviam de la traseul obişnuit. Am început să mă îngrijorez”, a dezvăluit Kate Walsh, citată de Agerpres. La început, actriţa nu bănuia că ar putea fi vorba despre o tumoare cerebrală, ci mai degrabă a crezut că erau probleme de sănătate legate de menopauză. ”Cuvintele ‘tumoare pe creier’ nu făceau parte din vocabularul meu. Am făcut un RMN, iar un radiolog m-a anunţat că am o tumoare cerebrală”, a dezvăluit actriţa în vârstă de 49 de ani, citată de DIGI 24.
Trei zile mai târziu, Kate Walsh a fost operată de un meningiom de mărimea unei lămâi. Descoperită la timp, tumoarea a fost, din fericire, benignă. Actriţa a rămas în convalescenţă timp de nouă luni.
Obişnuită cu mediul spitalicesc de pe platourile de filmare, artista recunoaşte că a trecut, cu toate acestea, prin momente dificile: ”S-ar putea crede că rolul doctoriţei Addison pe care l-am interpretat mai mult de un deceniu a făcut lucrurile mai uşoare. Am fost foarte speriată. La spital mă simţeam ca atunci când aveam şase ani. (…) La televizor păream puternică, dar când am devenit pacientă, a fost o cu totul altă experienţă, devenisem vulnerabilă”.
A fost o perioadă delicată şi dureroasă, care a făcut-o pe actriţă să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă: ”După un astfel de diagnostic, cel al unei tumori cerebrale, ies la iveală lucrurile cu adevărat importante în viaţă. ‘Cum aş putea să-mi petrec timpul?’. Pe de o parte cu prietenii şi familia, pe de altă parte implicându-mă în proiecte importante şi distractive”. ”Dar acum sănătatea ocupă primul loc şi a trebuit să-mi schimb stilul de viaţă”, a adăugat Kate Walsh.
Weekendul trecut, Kate Walsh a apărut în clipul de promovare a unei campanii de prevenţie, realizată de compania de servicii medicale Cigna, alături de actorii Patrick Dempsey (Dr. Shepherd din serialul ”Anatomia lui Grey”) şi Donald Faison (Chris Turk din serialul „Scrubs”).