Destinul dramatic al primului român care a făcut schimbare de sex! In ce hal poate sa arate si unde a ajuns sa stea

• Știri
Destinul dramatic al primului român care a făcut schimbare de sex! In ce hal poate sa arate si unde a ajuns sa stea

Sorin Raţiu, care a devenit Sorina Ratiu, era in atentia tuturor tabloidelor dupa ce si-a schimbat sexul si se mandrea cu statutul de vedeta. Zilele de glorie au apus, iar barbatul devenit femeie a ajuns sa doarma pe strazi. Mai mult, pentru a scapa de parul de pe barbie si-a turnat soda caustica pe fata. Sorina e desfigurata, iar oamenii o ocolesc.

Sorina Ratiu

„Mie îmi creştea păr pe faţă şi ştiam că arde soda aia caustică, m-am operat la Iaşi, apoi la Timişoara, apoi la Bucureşti, am avut 4 operaţii”, încearcă să explice. Nu faptul că arată cum arată şi nici faptul că nu are nimic o dor însă cel mai tare pe Sorina, ci indiferenţa oamenilor, care acum mulţi ani se înghesuiau să o vadă, să o cunoască. „Lumea pe stradă se uită la mine, dar oamenii nu mai vor să mai vorbească cu mine. Eu însă vorbesc, le dau bună ziua, îi întreb ce fac”, a declarat ea pentru Adevarul.ro.

Sorina regreta ca si-a facut operatia de sex, insa acum nu mai are ce face si trebuie sa-si duca restul zilelor ca femeie.

Sorina Ratiu

„Eu nu simt nevoia de bărbat şi nici de femeie. Pe mine m-au făcut femeie, m-au operat, dar nu simt eu nevoia de un bărbat cum simte o femeie. Eu mi-am dorit, a fost decizia mea, înainte când eram bărbat mă gândeam ca şi o femeie, că şi un bărbat poate să gândească ca şi o femeie, îmi plăcea mie să mă machiez, să mă rujez, să mă îmbrac în haine de femeie, dar simptome să am nevoie de bărbat nu am avut niciodată.

Am încercat să fac dragoste cu un bărbat, îl cunoşteam, bărbat serios, dar n-am avut atracţie. În sufletul meu eu mă simt tot ca un bărbat, că eu aşa m-am născut, dar faptul că m-au operat nu e vina lor, e vina mea, a fost decizia mea, eu m-am dus, am vorbit cu doctorul şi doctorul a zis „Măi copile de ce vei, că nu se poate, ai să fii nenorocit, n-ai să fii nici femeie nici bărbat”, şi am ajuns rău”, a spus ea cu amărăciune.
 
L.C
 
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!