Acasă » Exclusiv » Adevărul despre pauza de televiziune luată de fiica lui Anghel Iordănescu: “Mă simțeam vinovată!” Povara numelui care i-a închis uși

Adevărul despre pauza de televiziune luată de fiica lui Anghel Iordănescu: “Mă simțeam vinovată!” Povara numelui care i-a închis uși

De: Andreea Archip 28/03/2025 | 13:56

Maria, fiica lui Anghel Iordănescu, a povestit pentru CANCAN.RO că, de-a lungul timpului, a trecut prin situații neplăcute, punându-i-se o etichetă de către diverse persoane care își dădeau cu părerea fără să o cunoscă. Fosta prezentatorea TV ne-a spus că numele tatălui său nu i-a deschis uși în viață, ci, mai degrabă i le-a închis. Toamna trecută, Maria Iordănescu a decis să ia o pauză de televiziune pentru a fi tot timpul prezentă în viața fiicei sale. Modificarea programului de lucru, dar și schimbarea locuinței au dus la această concluzie.

Maria Iordănescu a fost prezentă, zilele trecute, la petrecerea aniversară a unui brand de haine. Cu această ocazie, fiica lui Anghel Iordănescu ne-a vorbit despre relația cu celebrul său tată, dar și lupta ei de a-și construi o carieră independent de greutatea numelui de familie.

Maria Iordănescu: „Mă bucur cât mai mult de libertate, de timpul cu fetița mea”

CANCAN.RO: Cum arată viața ta dincolo de lumina reflectoarelor, pentru că ai decis să te retragi din televiziune. E o pauză sau vrei să te reorientezi spre altceva?

Maria Iordănescu: Momentan o iau ca pe o pauză, pentru că niciodată eu nu spun „niciodată”. Aștept să văd ce va urma, care va fi următorul capitol din viața mea. Dar recunosc ca fire nu las lucrurile așa, cumva la întâmplare. Și mi-am conturat niște planuri de perspectivă, doar că nu este nimic prestabilit. N-am tras încă linie, n-am luat încă o decizie. Încă încerc să gestionez perioada asta și, pe de altă parte, încerc să mă bucur cât mai mult de libertate, de timpul cu fetița mea.

Maria Iordănescu și fiica ei Foto: Instagram

Citește și: Maria, fiica lui Anghel Iordănescu, se retrage din televiziune. Motivul sensibil pentru care a luat această decizie

Maria Iordănescu: „Mă simțeam vinovată și era destul de epuizant”

CANCAN.RO: Te simțeai vinovată că lipsei din viața micuței câteva ore?

Maria Iordănescu: Da, mă simțeam vinovată și era destul de epuizant pentru că, deși pare că un prezentator doar merge la redacție, se aranjează și intră pe post și apoi pleacă acasă, lucrurile, cel puțin în privința mea, nu se întâmplau așa.

Aveam câteva intervenții la ore total diferite: la prânz, seara și în mijlocul nopții. Cumva ca să pot face față și să lipsesc totuși și cât mai puțin de lângă fetița mea, dar să pot să fiu întotdeauna la locul de muncă, la momentul și la timpul potrivit pentru a intra în direct și pentru a avea totul pregătit, făceam eforturi foarte mari. Mergeam de trei ori pe zi la muncă, de trei ori mă întorceam acasă și cumva era destul de epuizant.

Lucrurile s-au schimbat și în momentul în care eu m-am mutat din zona respectivă în celălalt capăt al Bucureștiului, lucrul ăsta mi-era imposibil să-l mai fac. Și în momentul respectiv trebuia să sacrific mult prea mult din timpul fetiței mele, să plec mai mult decât o zi pentru că m-aș fi întors în mijlocul nopții, când fetița mea ar fi fost la somn.

Maria Iordănescu: „Tata nu este deloc un tip care să deranjeze, ci dimpotrivă”

CANCAN.RO: Având în vedere că tatăl tău s-a dedicat fotbalului, și-a dorit ca tu să faci carieră într-o altă ramură a sportului?

Maria Iordănescu: Nu. Tata nu mi-a spus nici măcar o dată să o iau într-o anumită direcție, ba chiar dimpotrivă. Atunci când a aflat că vreau să fac televiziune a fost puțină circumspect, pentru că știe că nu e o lume ușoară, că e puțin dificil, că este greu.

Dar niciodată tata nu mi-a spus să nu fac sau să fac ceva. Adică m-a lăsat așa cum mi-am dorit eu, s-o iau pe drumul pe care eu mi l-am dorit și îi sunt recunoscătoare pentru lucrul acesta. Asemenea a făcut cu frații mei, ne-a susținut orice am vrut să facem. Tata nu este deloc un tip care să deranjeze, ci dimpotrivă. Are emoții și are frica asta să nu cumva să ne deranjeze, să nu intre prea mult cu bocancii în viața noastră și îi respect lucrul acesta.

Maria Iordănescu și tatăl ei, Anghel Iordănescu Foto: Instagram

Maria Iordănescu: „Până ajung să te cunoască, pun etichetă și și te judecă”

CANCAN.RO: Numele Iordănescu ți-a deschis uși în viață sau dimpotrivă?

Maria Iordănescu: Dacă ar fi să trag linie și o spun cu mâna pe suflet, mai mult le-a închis, vorbesc mai mult în cazul meu. Cred că s-a observat că și în cazul fratelui a fost la fel. Întotdeauna s-a pus eticheta numelui. El a fost mereu, cumva pus la zid și judecat prin prisma numelui, ca și când el n-ar putea să facă o carieră independentă de sine stătătoare față de cea a tatălui.

În privința mea, în schimb, spuneam că mi s-au închis uși, pentru că în momentul în care o fetișcană, să spunem așa, la 20 de ani, intră într-o redacție, lumea se uită și analizează și se întreabă: “Dar oare puștoaica asta de ce vrea să facă asta? Vrea și ea să se vadă la televizor!” Dar nu era așa!

De multe ori, în perioada de reporterie a mea îmi plăcea să stau în spatele camerei, să ajung la om, să empatizez cu omul și cu povestea respectivă. Și nu neapărat să stau în față. Pentru mine televiziunea înseamnă ori în spatele camerei, ori în fața camerei. Pentru mine era în egală măsură ceva ce-mi doream să fac. Doar că oamenii, până ajung să te cunoască și să își poată da cu părerea despre tine, pun etichetă și amprentă și te judecă.

Foto: Instagram

Citește și: Andrei Iordănescu, tată pentru a treia oară! Oana, soția lui, a adus pe lume un băiețel perfect sănătos

Cine deține informații despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×