Alerta de tsunami declansata dupa un cutremur puternic produs joi in nord-estul Japoniei a fost anulata vineri, la scurt timp dupa ora 1.00 (joi, 19.00, ora Romaniei), de Agentia meteorologica japoneza, a anuntat televiziunea publica NHK, citata de AFP.
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 7,4, s-a produs joi la aproximativ 40 de kilometri de coasta de nord-est a Japoniei, a anuntat Agentia meteorologica japoneza, care avertizase cu privire la un tsunami de pana la doi metri inaltime. Un cutremur cu magnitudinea 9, cel mai puternic inregistrat vreodata in Japonia, s-a produs la 11 martie tot in prefectura Miyagi, fiind urmat de un tsunami de peste zece metri inaltime, care a devastat totul in calea sa. Catastrofa s-a soldat cu aproape 28.000 de morti si disparuti.