Este alertă în România! Autoritățile au fost sesizate cu privire la dispariția unui tânăr de 21 de ani, pe nume Caian Costel. Acesta a plecat voluntar de laSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în urma unor investigații. De atunci, nu a mai fost văzut. Poliția Română a cerut ajutorul cetățenilor pentru a-l găsi. Cei care îl văd, sunt rugați să anunțe imediat oamenii legii.
Caian Costel are domiciliul în comuna Comana, sat Comana de Jos, județul Brașov. Vineri, 31 octombrie 2025, tânărul de 21 de ani a fost externat din spital, acolo unde a fost supus unor investigații oftalmologice. Pacientul a plecat voluntar către o direcție necunoscută, iar până acum nu a mai revenit acasă.
Așadar, polițiștii au intrat în alertă și au cerut ajutorul cetățenilor pentru a-l găsi. Cei care pot oferi informații ce pot conduce la depistarea lui Marian Ghiță sunt rugați să apeleze Serviciul Unic 112, ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție. Orice ajutor poate conta și poate duce la identificarea lui.
Semnalmentele tânărului sunt înălțime – 1,75 m, greutate – 65 de kilograme, ochi căprui, constituție atletică, culoare păr – negru. La momentul dispariției, acesta purta un hanorac negru cu glugă, pantaloni tip jeans de culoare verde și bocanci negri.
Cine îl vede pe Caian Costel, este rugat să sune la 112 sau să se prezinte la cea mai apropiată secție de poliție, pentru a oferi toate detaliile către structurile competente. Procedura este prevăzută în Legea 141/2010 cu privire la semnalarea persoanelor dispărute.
„În cazul identificării unei persoane majore cu privire la care a fost introdusă în SINS (Sistemul Informatic Național de Semnalări, n.a.) o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), aceasta este informată despre existenţa semnalării şi i se solicită consimţământul cu privire la transmiterea informaţiilor privind adresa la care locuieşte către persoana care a sesizat dispariţia”, fragment extras din Legea 141/2010 cu privire la semnalarea persoanelor dispărute.
Citește și: Alertă în România! Maria a dispărut fără urmă. Cine o vede, este rugat să sune de urgență la 112