Alertă pentru datornicii la stat. ANAF începe să trimită notificări oficiale

Alertă pentru datornicii la stat. ANAF începe să trimită notificări oficiale
Sursa foto: Facebook

Un nou sistem de notificare pentru contribuabilii care înregistrează datorii la bugetul de stat va fi introdus de către ANAF. Este vorba despre notificări de alertă care vor fi transmise atât firmelor, cât și persoanelor care întreprind activități economice atunci când obligațiile fiscale restante depășesc un anumit prag.

Cu toate că această posibilitate era prevăzută de mai mulți ani în legislația fiscală, până în prezent nu fusese stabilită procedura concretă de aplicare. În prezent, autoritățile fiscale pregătesc un act normativ care va reglementa modul în care aceste notificări vor fi emise și comunicate contribuabililor.

Conform proiectului aflat în analiză, notificarea de alertă va fi transmisă în momentul în care datoriile restante ale unui contribuabil ajung sau depășesc pragul de 40.000 de lei.

Prima notificare va fi trimisă în momentul în care se ajunge la acest nivel al obligațiilor bugetare neachitate. Ulterior, în cazul în care datoriile nu sunt acoperite, contribuabilul va primi notificări suplimentare la fiecare șase luni. Asta până când suma restantă va fi achitată integral sau scade sub acest prag.

Sistemul vizează în principal mediul de afaceri și contribuabilii care desfășoară activități economice, nu persoanele fizice obișnuite.

Cum vor arăta notificările

Transmiterea acestor mesaje se va face exclusiv prin intermediul Spațiul Privat Virtual (SPV), platforma digitală prin care contribuabilii pot interacționa cu Fiscul. În notificare vor fi introduse informații despre datoria existentă. În același timp vor fi incluse și opțiunile pe care contribuabilul le are pentru a rezolva situația.

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Scopul introducerii acestor notificări este de a crea un sistem de avertizare timpurie pentru contribuabilii aflați în dificultate. Astfel, firmele vor fi informate din timp despre datoriile acumulate și pot lua măsuri înainte ca situația să devină critică.

Dacă procedura va fi adoptată oficial, notificările ar putea începe să fie trimise în perioada următoare, direct în conturile SPV ale contribuabililor vizați.

CITEȘTE ȘI: Suma cu care vinde ANAF o casă de 76 de metri pătrați. Are 3 camere și e situată în Satu Mare

ANAF pregătește controale fiscale în mai multe domenii din România. În unele cazuri vor fi verificați atât patronii, cât și firmele lor

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Urmașii lui Mihai Șora se luptă pentru moștenire cu văduva filozofului. Ce scrie în „testamentul final”, care aruncă în aer disputa pentru avere
Gandul.ro
Urmașii lui Mihai Șora se luptă pentru moștenire cu văduva filozofului. Ce scrie în „testamentul final”, care aruncă în aer disputa pentru avere
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani