Alina Mădălina, tiktokerița care a creat controverse în mediul online după ce s-a speculat că i-a fost luat copilul și a fost internată la Psihiatrie într-un spital din Germania, revine pe rețelele de socializare cu un mesaj în care îi amenință pe cei care au fost implicați în acest caz. Românca promite că cei care i-au făcut rău vor plăti pentru acest lucru.
Tânăra de 25 de ani a devenit ținta mai multor acuzații. După ce Alina a fost externată de la psihiatrie, s-a zvonit că ar obișnui să consume substanțe interzise alături de iubitul neamț. Deocamdată însă, acest lucru nu a fost confirmat de niciun test.
În mesajul publicat în mediul online, tiktokerița face declarații despre planurile pe care le are în perioada următoare. Ea mărturisește că nu va lăsa lucrurile la voia întâmplării. Potrivit spuselor sale, cei care i-au creat suferință nu vor rămâne nepedepsiți.
Mai mult decât atât, Alina Mădălina recunoaște pentru prima dată că trece printr-o perioadă extrem de dificilă. Însă, este convinsă că totul se va schimba în bine. Pe de altă parte, dorința de răzbunare persistă în sufletul său.

În același timp, românca nu face raportare la fostul său soț și la actuala sa iubită, cu care acesta ar avea un copil. Ea a spus că ar fi existat mai multe persoane care ar fi încercat să îi facă rău.
„Din păcate am avut un episod foarte urât în viața mea, dar eu sunt foarte puternică și știu cine sunt și ce am făcut în viața aceasta, așa că voi merge înainte. Sunt foarte mulți oameni care mi-au greșit în timpul acesta. Eu m-am luptat, a fost despărțirea mea, când m-am despărțit de fostul meu partener, din păcate am niște probleme groaznice în viață, dar eu sunt puternică și o să merg înainte.
În schimb, oamenii care m-au sunat și au încercat să îi facă rău, nedându-și seama ce înseamnă o despărțire, un copilaș, ce înseamnă multe lucruri, vor plăti! Vor plăti înainte în fața lui Dumnezeu și apoi în fața mea, pentru că nu am să vă las. Aici nu mă refer la fostul meu partener sau la relația pe care o are el, nu mă interesează. Au fost niște persoane care s-au băgat în viața mea”, a transmis Alina Mădălina, pe TikTok.
Pe parcursul zilelor în care românca a lipsit de pe rețelele de socializare, fostul ei soț a făcut mai multe declarații referitoare la relația tinerei cu noul iubit. Bărbatul a susținut că Tim ar putea să o trădeze și să o denunțe la Protecția Copilului din cauza scandalurilor care au avut loc până în acest moment. Ba chiar mai mult de atât, fostul partener ar fi avertizat-o pe Alina Mădălina înainte să se mute cu acesta.