Spectacol ceresc impresionant pe 28 februarie. Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun se aliniază pe cer. Fenomenul astronomic este considerat unic.
Pasionații de astronomie se vor bucura de o experiență deosebită la sfârșitul acestei luni, când șase planete vor apărea aproape una de alta pe cerul nopții. Fenomenul, cunoscut sub numele de paradă planetară sau aliniere planetară, are loc atunci când pot fi văzute în total cel puțin patru sau cinci planete, potrivit NASA. Pe 28 februarie, observatorii vor avea șansa de a observa cum Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun se aliniază pe cer.
Conform NASA, observarea poate dura de la săptămâni până la mai mult de o lună, deoarece mișcările planetare sunt lente și graduale. Unii oameni pot observa alinierea încă din acest weekend, dar pe 28 februarie planetele se grupează cel mai strâns. Alinierea este pur și simplu un efect vizual, deoarece, în realitate, planetele rămân la distanță una de cealaltă. Pe 27 februarie 2025, șapte planete, inclusiv Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun, s-au aliniat într-o paradă rară, care nu va mai fi văzută până în 2040.

Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Pentru Uranus și Neptun vom avea, însă, nevoie de binoclu sau un telescop, deoarece orbitează în regiunile exterioare reci și îndepărtate ale sistemului solar. Mercur poate fi uneori dificil de observat din cauza poziției sale joase din apropierea orizontului.
Momentul optim pentru a observa alinierea va fi la aproximativ 30 de minute după apusul soarelui local. NASA susține că, pentru ca o planetă să fie vizibilă fără niciun ajutor optic, trebuie să se afle la cel puțin câteva grade deasupra orizontului, 10 grade sau mai mult.
„Nu este neobișnuit ca trei, patru sau chiar cinci planete să fie vizibile în același timp – acest lucru se întâmplă în fiecare an. Însă, cu cât sunt mai multe planete implicate, cu atât este mai greu să fie toate vizibile simultan. De aceea, o aliniere a șapte planete este rară”, a explicat Greg Brown, astronom la Observatorul Regal din Greenwich.
Cea mai bună priveliște va fi pe 25 februarie pentru São Paulo, 28 februarie pentru Atena, New York, Mexico City și Tokyo, 1 martie pentru Beijing, Berlin, Londra și Mumbai și 2 martie din Reykjavik.
Citește și: Cea mai fericită zodie în 2026. Astrele sunt de partea ei pe tot parcursul anului
Citește și: Cele 3 zodii care scapă de ghinion de pe 15 februarie. Urmează doar lucruri bune pentru ele