În ultima perioadă, tot mai multe cupluri din showbizul românesc au ales să se despartă și să meargă pe drumuri separate, chiar dacă, în unele cazuri, la mijloc sunt și copii. Printre aceste povești se numără și cea a cuplului format din Andreea Popescu și Radu Cojoc, care au decis să pună punct mariajului lor. Cei doi au împreună trei copii, iar unul dintre cele mai sensibile momente a fost acela în care au trebuit să le explice celor mici ce se întâmplă.
Andreea Popescu și Rareș Cojoc și-au spus „adio” după o relație de 15 ani și au decis să meagă pe drumuri separate. Pentru a gestiona situația cât mai responsabil, influencerița nu s-a bazat doar pe instinct, ci a cerut și ajutorul unui specialist pentru a discuta cu cei trei copii.
În același timp, propria experiență de viață, marcată de divorțul părinților ei, a ajutat-ope Andreea Popescu să înțeleagă cât de important este modul în care este comunicat un astfel de moment copiilor. Împreună cu fostul partener, au stabilit dinainte cum vor aborda discuția, astfel încât cei mici să se simtă în siguranță și iubiți.
Momentul în care le-au spus copiilor despre divorț a fost atent ales și pregătit. Cei doi părinți au creat un cadru liniștit, în jurul mesei, unde au vorbit deschis și cu multă grijă.
„M-am sfătuit cu cineva de specialitate, dar și experiența prin care am trecut, divorțul părinților mei, m-a învățat să abordez acest subiect. Am discutat și cu Rareș, ne-am pus de comun acord cum să le spunem copiilor că divorțăm, în special lui Ioachim, că e mai mare. Am avut toți trei o discuție la masă, la o prăjitură, și am discutat foarte frumos că noi îi iubim enorm pe toți și că vom fi întotdeauna o familie pentru ei, chiar dacă mami și tati vor locui în case separate.”, a dezvăluit Andreea Popescu.

Reacția fiului cel mare a fost neașteptată pentru ambii părinți. Deși era cel mai conștient de situație, acesta a dat dovadă de o maturitate surprinzătoare și nu a pus întrebări, semn că a înțeles profund ceea ce i s-a explicat. În același timp, Andreea Popescu a adaptat discuțiile în funcție de vârsta fiecărui copil: celor mai mici le-a oferit explicații simple, potrivite nivelului lor de înțelegere.
„M-a surprins faptul că nu a pus nicio întrebare, el fiind mai mare și înțelegând mult mai bine, a avut o maturitate cu care a înțeles toată situația aceasta. I-am spus de foarte multe ori că noi îi iubim foarte mult, că ei nu au nicio vină și că vom fi mereu lângă ei, indiferent de ce situație va fi. Încercăm să simtă copiii cât mai puțin divorțul. Anastasiei, având 4 anișori, i-am explicat mai simplu, iar Alexie e destul de mic, abia a împlinit trei anișori; cu el n-am avut o discuție serioasă, discuția serioasă a fost cu Ioachim”, a mai spus influencerița.
CITEȘTE ȘI: Cum își așteaptă Andreea Popescu copiii în noul apartament: „Ce face o femeie singură, sâmbătă seara?”