Angajata unui casino din Botoșani, concediată după ce a rămas însărcinată. Cum a fost posibil așa ceva

Angajata unui casino din Botoșani, concediată după ce a rămas însărcinată. Cum a fost posibil așa ceva

Caz inedit în județul Botoșani. O angajată a unui casino a fost concediată, după ce și-a anunțat șeful că a rămas însărcinată. Ulterior, femeia și-a făcut dreptate în instanță.

O tânără din Botoșani a rămas fără loc de muncă, după ce a aflat că este însărcinată. Femeii i s-a făcut rău și a avut o hemoragie puternică, motiv pentru care a mers la un consult medical.

În urma acestuia, a constatat că este însărcinată și că există riscul să piardă sarcina, așa că i-a adus la cunoștință angajatorului său, patronul casinoului în care era angajată, problema prin care trece, dar mai ales faptul că primise concediu medical de 5 zile.

Cu toate acestea, angajatorul nu a fost prea încântat de vestea pe care a primit-o, așa că a concediat-o pe tânără. În instanță, femeia și-a făcut dreptate, iar angajatorul a fost obligat să-i achite salariile din perioada în care a fost ținută pe dinafară, notează botosaneanul.ro.

Angajata a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Inspectorii ITM i-au transmis femeii că „angajatorul a fost sancționat, întrucât a încălcat prevederile art. 60 alin. 1 lit. a din codul Muncii și i-a reactivat contractul de muncă în registrul general de evidența a salariaților și că pontajul aferent lunii martie 2020 un număr de 32 ore lucrate, iar că în luna iunie 2020 figurează cu un număr de 64 ore lucrate, dispunându-se ca măsură cu caracter permanent să stabilească o durată zilnică a timpului de muncă care să nu fie mai mare de 12 ore lucrătoare, urmată de o durată de repaus de 24 ore”.

Concedierea a fost atacată în instanță

„Instanța constată că reclamanta s-a aflat în perioadă de probă de 90 de zile și că pârâta a invocat ca motiv de concediere a reclamantei concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

 Necorespunderea profesională reprezintă împrejurarea de natură obiectivă sau subiectivă care conduce ori este aptă să conducă la obținerea unor performanțe profesionale mai scăzute decât cele pe care, în mod rezonabil, angajatorul e îndrituit a le aștepta de la salariat și trebuie înțeleasă că o stăpânire insuficiență a regulilor specifice unei meserii.

 Este conform cu realitatea, așa cum de altfel susține și pârâta, că în perioadă de probă angajatorul are dreptul legal de a evalua aptitudinile angajatului, în speță ale reclamantei, însă raportat la situația de fapt reținută, apare a fi de prisos realizarea unei astfel de evaluări câtă vreme a intervenit situația de graviditate ce atrage imposibilitatea dispunerii încetării contractului de muncă”, arată Tribunalul Botoșani în sentință, care poate fi atacată cu apel.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!