ANM: România afectată de valul polar! Prima ninsoare din acest sezon

ANM: România afectată de valul polar! Prima ninsoare din acest sezon

O toamnă rece este gata să pună stăpânire peste România. Începând de miercuri, temperaturile vor scădea și cu 10 grade Celsius, ajungând până la sub 0 grade în unele zone. Cu toate astea, de luni, 23 septembrie, vremea se va încălzi din nou.

„Răcirea vremii afectează deja jumătatea de nord a țării pentru că masa de aer polar a pătruns, coboară dinspre nord spre sud. Mâine (miercuri n.r.) temperaturile maxime vor mai ajunge și în sudul țării la 27, 28 de grade Celsius, în condiții în care astăzi vom avea 34 de grade, la pragul caniculei, este un prim pas pentru ceea ce va urma.

Joi, vineri, sâmbătă, temperaturile nu vor mai trece de 23 de grade Celsius, nici în extremitatea de sud a țării. Temperaturile foarte scăzute, de final de septembrie, început de octombrie. Două anotimpuri astăzi (marți n.r.), toamnă pe partea de nord a țării și mijloc de vară în sud.

Luni, 23 septembrie, va fi echinochițul de toamnă, este momentul în care noaptea va începe să crească, să fie mai lungă decât ziua. Începe toamna astronomică.

Precipațiile vor fi slabe cantitativ, dar vor apărea. Mâine (miercuri n.r.) sunt condiții de ploi slabe în sud, în sud-est, inclusiv în București.

Pentru că temperaturile vor scădea foarte mult, atât pe creste, cât și în depresiuni, vor fi temperaturi negative, noaptea și în prima partea a zilei, aceste temperaturi vor face ca precipitațiile să devină lapoviță și ninsoare pe creste, în special pe crestele Carpaților Orientali, în cursul zilei de joi și de vineri, dar slabe cantitativ. Vor fi primii fulgi de zăpadă din această toamnă.

Este doar un puseu. De săptămâna viitoarea, va reveni vremea placută. Luni, marți, temperaturile vor crește din nou. Vremea se va încălzi peste tot”, a explicat meteorologul Digi24, Simona Căpșună.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Robert Tudor, pus la zid după ce s-a aflat cât ar costa casa sa! Cum le-a răspuns magicianul celor care îl întreabă de unde are bani: „Mai trebuie să mă justific?”
Click.ro
Robert Tudor, pus la zid după ce s-a aflat cât ar costa casa sa! Cum le-a răspuns magicianul celor care îl întreabă de unde are bani: „Mai trebuie să mă justific?”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ștefan Popescu: Culisele votului din Israel. Eforturile lui Benjamin Netanyahu de a păstra puterea. De ce este favorit să rămână la conducerea țării
Gandul.ro
Ștefan Popescu: Culisele votului din Israel. Eforturile lui Benjamin Netanyahu de a păstra puterea. De ce este favorit să rămână la conducerea țării
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!
Mediafax Spania
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!