Așa a ”agățat-o” Danil Oțil pe Gabriela, soția lui: ”M-a curentat cu electroșocul pentru animale!”

Publicat: 27/05/2023 | 23:00

A mai rămas puțin timp până la nunta lui Dani Oțil cu Gabriela Prisăcariu, aleasa prezentatorului de la Neatza. Deși toată lumea a putut observa legătura strânsă dintre cei doi, puțini sunt cei care cunosc cu adevărat culisele relaționării din familia Oțil. Prin urmare, Gabriela a făcut destăinuiri insolite, în exclusivitate pentru CANCAN.RO. Manechinul a dezvăluit în ce conjunctură amuzantă l-a cunoscut pe cel ce i-a devenit soț. Mai mult, vedeta explică diferența de comportament dintre Dani de la televizor și Dani de acasă.

Formula familială a celor două vedete s-a majorat în urmă cu doi ani, când a venit pe lume Luca Tiago. Și dacă, inițial, mama lui Tiago și-ar fi dorit o fetiță, acum Gabriela se declară cea mai mândră mamă de băiat. Despre un al doilea copil, spune modelul, nu se poate vorbi încă, mai ales că cel mic le ocupă integral timpul și energia.

( NU RATA: CADOUL CARE A FĂCUT-O SĂ PLÂNGĂ ÎN HOHOTE PE GABRIELA PRISĂCARIU, SOȚIA LUI DANI OȚIL: “ÎMI DAU LACRIMILE ȘI ACUM! E O…” )

Gabriela Prisăcariu Oțil a oferit un interviu de zile mari, în exclusivitate pentru CANCAN.RO (Foto: captură video)

Gestul surprinzător făcut de Dani Oțil la primul contact cu cea care avea să-i fie soție: „M-a curentat cu un dispozitiv pentru animale!”

CANCAN.RO: Tu te-ai dus să defilezi la Neatza și acolo te-ai cunoscut cu Dani, că nimeni nu știe povestea?!

Gabriela Oțil: Eu defilam la «Prietenii de la 11», unde prezentatori erau alții, deci nu Răzvan și Dani. Iar eu, când intram pe ușă, în rochie de mireasă, la ora 11 dimineața, Dani ieșea din emisiune și atunci ne-am întâlnit. A venit și m-a curentat cu un dispozitiv pentru animale. M-a curentat, la propriu!

CANCAN.RO: Și atunci ți-ai dat seama că e treabă serioasă sau după aceea, pe Instagram?

Dani Oțil și Gabriela urmează să facă nunta în această vară (Foto: CANCAN.RO)

Gabriela Oțil: Nu am vorbit pe Instagram, era Facebook atunci, în urmă cu cinci ani.

CANCAN.RO: Tu l-ai luat dintr-o perioadă de burlăcie pe Dani?!

Gabriela Oțil: L-am luat foarte bine, când nu mai suporta ce este în jur.

( CITEȘTE ȘI: DETALIILE NEȘTIUTE DESPRE NUNTA LUI DANI OȚIL. CE ROL VA AVEA MIHAELA RĂDULESCU, MIREASA PROMITE CĂ O SĂ PLÂNGĂ )

Dani Oțil, vedeta de televiziune, distinct de familistul de acasă: „Îl las să fie bărbat!”

CANCAN.RO: El și acasă este un tip ironic și sarcastic, ca la televizor?

Gabriela Oțil: Eu sunt și scorpion și sunt și moldoveancă. Dar îl las să fie bărbat!

CANCAN.RO: Tiago este tot timpul la voi pe story, în spate la Dani, postat de la curse. Nu simți că e prea multă masculinitate acolo la mijloc?

Gabriela și Dani nu își mai doresc momentan un copil (Foto: Instagram)

Gabriela Oțil: Nu, din contră. Pentru că noi, în 90% din timp suntem numai femei în jurul lui, mă bucur atunci când este cu taică-su și chiar eu îl duc la curse, tocmai ca să fie și el înconjurat de bărbați.

CANCAN.RO: Dar nu ți-ai dori și o fetiță la un moment dat, ca să o faci un fel de mini Gabriela?

Gabriela Oțil: Inițial mi-am dorit fetiță, dar acum nu l-aș da pe nimic în lume pe băiatul meu, nu l-aș schimba. În ceea ce privește un alt copil, când o să dormim o noapte întreagă, poate că ne mai gândim și la un al doilea copil.

( ACCESEAZĂ ȘI: LEGĂTURA DINTRE CĂTĂLIN BOTEZATU ȘI GABRIELA OȚIL, ALIMENTATĂ DE SOȚUL PREZENTATOR! DANI FACE DOSARUL FETELOR DESIGNERULUI! )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.