Atac cu bombă în Turcia! 18 persoane au fost rănite

De: Cancan
Publicat: 17/10/2017 | 20:45

Vicepremierul şi purtătorul de cuvânt al guvernului turc, Bekir Bozdag, a anunţat că acesta este un atac terorist. „Bătălia Turciei împotriva terorii va continua, în orice situaţie, într-un mod puternic şi determinat”, a spus Bozdag în Parlament.

Potrivit surselor de securitate, militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) au comis atacul. Aceleaşi surse au informat că niciunul dintre cei răniţi nu era într-o stare critică. Nimeni nu şi-a asumat imediat răspunderea pentru bombardament.

Primarul local, Burhanettin Kocamaz, a declarat pentru Haberturk că atacul a avut loc pe o stradă în care se află biroul guvernatorului local. Mai multe ambulanţe, poliţia şi pompierii au fost trimişi la locul atacului, au anunţat surse de securitate.

Turcia se luptă cu o insurgenţă de trei decenii în sud-estul său, care este în principal kurd. PKK efectuează adesea atacuri cu bombă asupra forţelor de securitate în sud-est şi în alte părţi.

PKK este considerată o organizaţie teroristă de către Statele Unite şi Uniunea Europeană, precum şi de către Turcia. Atacurile PKK s-au soldat cu 40.000 de morţi, majoritatea dintre acestea persoane kurde, din 1984 până în prezent.