Producătorii de la ”Te cunosc de undeva” au vrut să dea un refresh emisiunii, iar una dintre cela mai neașteptate mutări a fost cea a Ilonei Brezoianu, care li s-a alăturat lui Aurelian Temișan, Ozanei Barabancea și lui Mihai Petre la masa juriului. În interviul în exclusivitate pentru CANCAN.RO, Mihai Petre a dezvăluit care este secretul succesului în cadrul competiției. Concurenții ar fi bine să fie cu băgare de seamă, deoarece juratul a oferit sfaturi prețioase, care le-ar putea asigura victoria, dacă vor ține cont de ele. Bineînțeles, munca și devotamentul sunt cheia reușitei, iar dansatorul îi îndeamnă pe participanți să dea totul, dar în egală măsură, să se bucure de întreaga experiență.
Mihai Petre revine pe micile ecrane în ipostaza de jurat la ”Te cunosc de undeva”, acolo unde va analiza minuțios fiecare prestație a concurenților. Cunoscut pentru exigența sa, dansatorul recunoaște că rolul de la masa juriului i se potrivește cel mai bine, tocmai de aceea nu s-ar vedea niciodată în postura de participant în cadrul emisiunii.

Însă dansatorul a dezvăluit și care sunt lucrurile care îl ajută să evolueze și să devină din ce în ce mai bun ca jurat. Feedback-ul este extrem de important pentru el și ține cont de fiecare dată de părerea celor din jur, fie că vorbim de familie, public, ori producători.
Din spusele coregrafului, noul sezon se anunță a fi unul cu adevărat incendiar, plin de surprize și multă energie. Telespectatorii se vor putea bucura de un show de zile mari, asta deoarece concurenții s-au pregătit temeinic pentru a demonstra că sunt cei mai buni.
CANCAN.RO: Cum o să fie noul sezon ”Te cunosc de undeva”?
Mihai Petre: Va fi foarte distractiv, surprinzător și plin de entuziasm, pentru că avem perechi care sunt pentru prima dată la ”Te cunosc de undeva”, avem multe schimbări, deci va fi un sezon proaspăt, cu multă energie și plin de entuziasm.
CANCAN.RO: În general, în cadrul emisiunii se observă o chimie și în juriu, și între concurenți și cred că acesta este unul dintre motivele pentru care emisiunea a rezistat atât de mult, pentru că e și relaxare, dar în spate este foarte multă muncă și voiam să te întreb ce sfaturi le-ai dat tu concurenților.
Mihai Petre: Nu le-am dat, pentru că nu facem noi asta, există antrenorii care se ocupă de zona asta. Dar cred că cel mai important este să-și facă treaba cu mult înainte de emisiune, astfel încât să aibă timp să se distreze atunci când performează. Trebuie să repete enorm, să muncească enorm, astfel încât să-și permită să uite tot ce au repetat și să se bucure de moment. Chiar dacă nu le iese, să se bucure și să realizeze faptul că sunt momente irepetabile, cu care vor rămâne și cu care se vor mândri, sunt sigur.
CANCAN.RO: Un moment făcut cu relaxare este poate mai bun decât unul perfect, dar încordat.
Mihai Petre: Eu cred că în tot ceea ce ține de domeniul artistic, ajungi la relaxare dacă muncești destul de mult înainte, ca să-ți permiți relaxarea asta.
CANCAN.RO: Ai discutat cu soția ta despre postura de jurat pe care o ai. V-ați dat sfaturi, ați vorbit acasă?
Mihai Petre: Întotdeauna iau feedback, de la absolut oricine, îmi place lucrul acesta. Vreau feedback de la familie, de la public, de la producători. Cred că asta mă ajută să devin mai bun, zi de zi. Dar, bineînțeles, am și părerile proprii, credințele și adevărul meu, iar din toate astea iese o combinație fericită, care mă ajută să fiu un jurat obiectiv, sper, cu respect pentru munca artiștilor pe care îi am în față.
CANCAN.RO: Dacă ar fi să schimbăm puțin tabăra și ai fi în postura de concurent, cu cine ai vrea să participi?
Mihai Petre: Habar nu am, ar trebui să particip cu cineva care ar cânta foarte bine, cu siguranță. Cineva ar trebui să cânte, în perechea asta. Am avut niște tentative de a cânta, dar cred că ar trebui să am un sprijin serios în zona asta.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.