Iarna și-a intrat serios în drepturi, iar ultimele zile au adus temperaturi negative atât în Capitală, cât și în aproape toate regiunile țării. E ger, iar situația este critică pentru o parte din bucureșteni. Oamenii nu au căldură sau apă caldă, însă chiar și așa plătesc facturi amețitoare.
Şi îngheţaţi în case, dar şi cu banii luaţi. Aceasta este realitatea pentru mii de familii din București. În unele zone ale orașului, oamenii nu au de zile bune căldură, însă chiar și așa sunt nevoiți să scoată mulți bani din buzunar. Unii au de plătit chiar și 23.000 de lei la întreținere, deși nu au căldură.
În unele cazuri, oamenii au ajuns la limita răbdării. Nu au căldură de zile bune și se încălzesc la aragaz, aeroterme sau reşou, fiecare cum poate. Şi cu toate astea, facturile care au venit sunt foarte mari.
„Am avut probleme toată luna decembrie, avem probleme și acum. Chiar zilele astea ne-am interesat în mod mai detaliat ce se întâmplă. Ni s-a spus că suntem arondați la CET Sud și de acolo vine foarte greu.
Până acum eram arondați la o centrală termică din apropiere, era mai aproape, aveam agentul termic mai bun. Acum, de o lună și ceva, nu mai avem căldură în principal, nu avem mai deloc, iar apa caldă când și când și aia aproximativ caldă”, a declarat Ion Ioneşti, președinte de bloc în București.

Însă, deși nu au avut mai deloc căldură, facturile au prețuri uriașe. De exemplu, în acest caz factura la întreținere a fost de 23.000 de lei, chiar dacă în foarte puține zile oamenii au beneficiat de căldură.
„Față de anul trecut, factura este mult mai mare, dar nemulțumirea noastră și a locatarilor este faptul că nu avem și totuși factura este foarte mare, este 230 de milioane, 23 de mii de lei în bani vechi. Deci luna decembrie am avut doar în jur de 7-8 zile căldură și totuși factura este foarte mare, plătim și nu știm pentru ce. Suntem foarte nemulțumiți, nu avem cui să ne plângem, nu ne spune nimeni ce se întâmplă”, a mai declarat Ion Ioneşti.
Cine trebuie să plătească reparațiile la bloc. Asociația sau locatarii?