Autorul unei cărți despre viața fostului prinț Andrew rupe tăcerea după arestarea fratelui Regelui Charles. „Au fost atâtea momente care ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă”

Autorul unei cărți despre viața fostului prinț Andrew rupe tăcerea după arestarea fratelui Regelui Charles. „Au fost atâtea momente care ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă”
Sursa foto: Profimedia

Andrew Lownie, autorul cărții „Entitled”, despre viața fostului prinț Andrew, descrisă de jurnaliștii de la Daily Mail drept „cea mai devastatoare biografii regale scrise vreodată”, vorbește acum despre arestarea fratelui Regelui Charles și spune că acesta a fost destul de protejat de Casa Regală, în ciuda faptului că acesta a avut ani de-a rândul comportamente nepotrivite.

Cartea „Entitled” a fost publicată anul trecut, după patru ani de cercetare. Aceasta construiește o imagine de ansamblu, de la naștere până în prezent, a unui membru al familiei regale a cărui asociere cu Jeffrey Epstein este complet congruentă cu viața sa de până acum, scrie Daily Mail.

Autorul spune că fostului prinț nu i-a fost niciodată refuzat nimic, motiv pentru care a considerat întotdeauna că este suficient să își dorească ceva și să primească acel lucru pe tavă, indiferent că era vorba de lucruri materiale, favoruri sau chiar persoane.

Înainte să se sinucidă, anul trecut, Virginia Giuffre a declarat că a fost traficată de Jeffrey Epstein și violată de Mountbatten-Windsor de trei ori când avea 16 și 17 ani. După o analiză, poliția metropolitană a transmis  în decembrie anul trecut că nu va lansa o anchetă penală oficială cu privire la acuzațiile lui Giuffre despre Mountbatten-Windsor, acuzații pe care acesta din urmă le-a negat.

Acuzațiile aduse de Virginia Giuffre nu au fost primele semnale de alarmă

El a susținut mai întâi că „nu-și amintește că a întâlnit-o vreodată pe această doamnă”; apoi, după ce a apărut o fotografie cu ei împreună, că „nu putea explica această fotografie”. Ea a intentat un proces civil împotriva lui în 2021, pe care el l-a soluționat în afara instanței în anul următor, fără a-și recunoaște vina.

Nu a existat transparență cu privire la suma pentru care Giuffre a fost de acord să își retragă acuzațiile, deși se știe că cifra de 2 milioane de lire sterline către organizația caritabilă aleasă de Giuffre, care luptă împotriva traficului sexual, a provenit de la regină. Biroul regelui Charles a negat întotdeauna că acesta a contribuit la achitarea unor sume de bani către Giuffre, dar „din moment ce el conducea totul cu regina până în 2022, trebuie să fi fost conștient de ce se întâmpla”, spune Lownie.

Potrivit autorului, dacă 2022 a fost un moment potrivit pentru a-i retrage lui Mountbatten-Windsor titlul regal, acela nu a fost nicidecum primul.

Lownie susține că familia regală și instituțiile statului au ignorat semnalele de alarmă și avertizările repetate ale diplomaților sau poliției, permițând unui comportament neadecvat să continue ani de zile.

Viața lui Andrew este descrisă de autor ca fiind una extravagantă, lipsită de responsabilitate și, uneori, un risc de securitate națională, din cauza vulnerabilității sale la influențe externe. Mai mult, acesta spune că dacă autoritățile ar fi luat măsuri atunci când se impuneau, unele dintre comportamentele lui Andrew ar fi putut fi evitate.

CITEȘTE ȘI:

Prințul William îl considera pe unchiul său, Andrew, „o amenințare”. Care erau temerile viitorului rege

Prințul Harry a fost „frustrat” de-a lungul vremii de comparația cu unchiul său, fostul prinț Andrew. Ce spun apropiații Casei Regale

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Click.ro
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Digi 24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
go4it.ro
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
A doua zi de negocieri la Abu Dhabi: Rusia cere retragerea NATO din Europa de est. Zelenski: „Putin vrea un Yalta 2.0 ca să reînvie URSS”
Gandul.ro
A doua zi de negocieri la Abu Dhabi: Rusia cere retragerea NATO din Europa de est. Zelenski: „Putin vrea un Yalta 2.0 ca să reînvie URSS”
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi