Avem imaginile! Dovada că fostul fotbalist Cristi Tănase a fost victima unei agresiuni înainte de a fi filmat aproape leșinat în scara blocului

Publicat: 13/02/2024 | 08:14

În urmă cu o zi, au apărut imagini în spațiul public în care Cristi Tănase (36 de ani) apare în fața ușii apartamentului său, aproape leșinat, pe preș, stând rezemat și cu picături de sânge în stânga lui, pe podea. Mai mult decât atât, s-a putut observa că ar avea o problemă la dantură, însă fostul fotbalist a declarat, tot ieri, că are dinți provizorii. Pe rețelele de socializare a fost încărcată o fotografie cu fosta componentă FCSB, însă două detalii au atras atenția și din care reiese că a fost victima unei agresiuni: vânătăile din zona articulațiilor degetelor și o mână ce pare a fi umflată. Vezi mai jos informațiile.

Cristi Tănase, fostul căpitan preferat al lui Gigi Becali, a apărut într-un videoclip tulburător. Fostul fotbalist pare a fi leșinat pe preș, în fața ușii apartamentului. Stătea rezemat cu spatele de ușă și au putut fi observate și câteva picături de sânge în partea stângă a lui, pe podea. A fost abordat de un bărbat, pe hol, întrebându-l dacă este în regulă. A afirmat că este bine, gesticulând din cap. Apoi, a oferit și o primă reacție, după imaginile controversate (vezi AICI).

O mână umflată și vânătăi în zona articulațiilor degetelor

La câteva ore de la videoclipul respectiv, care a circulat atât în presă, cât și pe rețelele de socializare, Cristi Tănase s-a fotografiat alături de Adiță Voicu, moderatorul emisiunii „Fiță cu Adiță”. În imaginea respectivă se poate observa că fostul căpitan favorit al lui Gigi Becali prezintă câteva vânătăi în zona articulațiilor mâinilor. Totodată, se poate observa că mâna dreaptă este umflată.

Vezi și IMAGINI TULBURĂTOARE CU FOTBALISTUL FAVORIT AL LUI GIGI BECALI. A FOST PRINS DROGAT LA VOLAN, IAR ACUM… LEȘINAT ÎN SCARA BLOCULUI!

Cristi Tănase a susținut că nu s-ar fi bătut cu nimeni. Însă are câteva vânătăi pe mâini / sursă foto: social media

Citește și “ȘTIE TOATĂ LUMEA CĂ SE DROGHEAZĂ”. AFIRMAȚIE CUTREMURĂTOARE FĂCUTĂ DE DUMITRU DRAGOMIR DESPRE CRISTI TĂNASE

Ce a transmis Cristi Tănase, la scurt timp după ce a fost făcut public videoclipul în care apare aproape leșinat în scara blocului

Fostul fotbalist în vârstă de 36 de ani a declarat, ieri, că nu ar fi fost bătut de nimeni. A explicat și motivul pentru care a fost găsit în starea respectivă. Cel supranumit Dodel a declarat că aștepta ca soția sa să îi deschidă ușa apartamentului. Cu o seară înainte, a mers în oraș. AICI se regăsesc toate detaliile.

„Nu m-a bătut nimeni, cine să mă bată. Eram la ușa apartamentului meu. Am fost la un șpriț sâmbătă și așteptam în fața ușii, să-mi deschidă soția. Am niște dinți provizorii, iar unul mi-a căzut. Repet, nu m-a bătut nimeni. Presa scrie numai minciuni despre mine, dar oricum nu mă interesează pe mine. Eu sunt un om care se distreză, mă simt bine”, a spus Cristi Tănase, pentru Fanatik.