Betty Salam face dezvăluiri emoționante: momentul în care a devenit mamă la 17 ani: ”Atunci m-am întrebat: ce exemplu să le dau?”

Betty Salam vorbește, în cel mai recent interviu CANCAN EXCLUSIV, despre primele sentimente care au încercat-o atunci când a aflat că va deveni mamă la 17 ani. Inițial, fiica manelistului recunoaște că s-a simțit pierdută, însă acum nu regretă decizia luată, ci dimpotrivă, vorbește despre cel de-al doilea copil.

În cel mai recent interviu CANCAN EXCLUSIV, Betty  vorbește despre căsnicia cu soțul său, Cătălin, pauza prin care au trecut și situația lor din prezent. În plus, fiica lui Florin Salam recunoaște că nu plănuia să devină mama la 17 ani și că, în primă fază, a fost extrem de speriată de noul statut.

Chiar și așa, acum, la 24 de ani, este mândră de decizia pe care a luat-o și se bucură de fiul său, care va trece clasa în clasa întâia, în curând.

”Îmi place că sunt o mama tânără, nu am cuvinte să spun cum sunt eu cu Matthias. Pe Cătălin îl vede atfel, fiindcă este mai mare. El a fost mai doritor să fie tată. Eu, la 17 ani, când am rămas însărcinată, nu aveam în prim-plan asta. Da, am fost speriată. Eu am fost exemplu pentru fetele de vârsta mea și m-am întrebat: ce exemplu le dau? Să devină și ele mame? Acum nu-mi pare rău, dar atunci îmi părea, mă întrebam ce va zice lumea, cum mă voi descurca. Mă simțeam singură, chiar dacă era toată familia lângă mine.

A fost o perioadă dificilă, În afara de faptul că tata a fost lângă mine, că sunt fiica lui Florin Salam, Matthias m-a ridicat pe mine! Eu nu aveam treaba cu Instagram-ul, nici nu mă mai ocupam de muzică, voiam să-mi deschid un magazin. Au venit însă oameni care mă chemau la studio, casele de producție îmi scriau fix atunci. Nimic n-a fost întâmplător. Matthias a fost ca un inger păzitor, a venit cu o veste bună”, a spus Betty Salam, în cel mai recent interviu CANCAN EXCLUSIV.

Citește și: Betty Salam, mesaj pentru producătorii Asia Express, după ce a fost eliminată: „Nici cu cei mai mulți bani de pe lume..”

Betty Salam, despre cel de-al doilea copil

Chiar dacă se bucură din plin de viața alături de fiul său, Betty și Cătălin vor să mai aștepte puțin până să își mărească familia din nou. Momentan, artista vrea să se focuseze și pe cariera sa muzicală.

”Sincer, nu ne gândim la al doilea copil. Copiii sunt o responsabilitate foarte mare, iar acum vreau să mă axez pe Matthias. Mă opresc aici momentan, am timp să fac și cel de-al doilea copil”, a adăugat cântăreața.

Tot în cel mai recent interviu CANCAN EXCLUSIV, Betty Salam vorbește despre prima întâlnire cu Roxana Dobre, relația strânsă pe care o are cu tatăl său, dar și legătura cu bunicii din partea mamei sale, care s-a stins din viață în 2009. Toate detaliile, AICI.

Betty Salam, prima impresie despre Roxana Dobre.

Citește și:  Betty Salam, dezvăluiri despre împăcarea cu soțul ei, Cătălin Vișănescu! Motivul pentru care au mai dat o șansă căsniciei

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!