Bianca Drăgușanu nu se oprește! La ce intervenție estetică a apelat fosta asistentă Tv

Publicat: 03/04/2023 | 18:56

Face ce face și tot la medicul estetician apelează! Bianca Drăgușanu nici nu se uită la bani atunci când vine vorba despre frumusețe. Vedeta a apelat la o nouă procedură estetică și le-a povestit totul fanilor ei din mediul online.

Nu mai este un secret faptul că Bianca Drăgușanu a făcut multe sacrificii pentru frumusețe. Diva nu stă prea mult pe gânduri atunci când vine vorba despre intervențiile estetice și fuge imediat în cabinetul medicului estetician. De data aceasta este vorba despre o procedură la nivelul buzelor.

Bianca Drăgușanu: „În imperfecțiunea mea sunt o perfectă”

Bianca Drăgușanu este extrem de activă în mediul online, acolo unde le împărtășește fanilor momente importante din viața sa. Vedeta a postat câteva clipuri video prin care le-a arătat fanilor că îi va face o nouă vizită medicului estetician pentru o procedură la nivelul buzelor.

Banii nu sunt o problemă pentru ea, mai ales atunci când vrea să își satisfacă plăcerile, așa că diva nu stă să își facă prea multe calcule. Fosta asistentă Tv are mare încredere în medicul estetician la care a apelat, deoarece colaborează împreună de mai bine de 3 ani. Așadar, focoasa blondină își dorește să își scoată din buze o substanță numită Bioalcamid pe care o are injectată de la prima intervenție.

„Eu am o oarecare dependență cu tot ce înseamnă operații estetice și perfecțiune. Deși, în imperfecțiunea mea sunt o perfectă, m-am gândit că dacă tot merg la Cluj, la doamna doctor (…), cu care colaborez de mai bine de trei ani și care îmi face toate procedurile care îmi trec prin prin minte. (…) Mi s-a pus mie pata să îmi fac o incizie”, a mărturisit Bianca Drăgușanu în mediul online.

Bianca Drăgușanu probleme cu injectarea la nivelul buzelor (Foto: Instagram)

CITEȘTE ȘI: A FOST ÎNȘELATĂ ȘI CU GOGOAȘA ÎNFURIATĂ! BIANCA DRĂGUȘANU RUPE TĂCEREA: MOTIVUL PENTRU CARE IUBIȚII AU ”TRADUS-O”

Problema cu care se confruntă Bianca Drăgușanu din cauza intervenției la nivelul buzelor

Bianca Drăgușanu a fost mereu directă și nu s-a ascuns atunci când a avut parte de probleme din cauza intervențiilor estetice. Aceasta susține că prima injectare cu Bioalcamid i-a adus câteva afecțiuni, mai exact, i s-a granulat substanța, ca niște boabe mici de orez, spune ea. Ei bine, în acest sens, fosta soție a lui Victor Slav a luat măsuri și își dorește să scape definitiv de această problemă.

„Vreau să scot Bioalcamidul acela și vreau să fac din nou buzele să arate așa cum vreau eu (…) Nu v-am spus sau poate că v-am spus, dar ați uitat, acum mulți ani, în tinerețea mea zbuciumată, prima mea injectare a buzelor a fost cu Bioalcamid. Pe vremea aia nu exista nimic altceva. Și acest Biolcamid, după atâția ani, s-a granulat, ca niște mici boabe de orez”, a mai adăugat ea.

VEZI ȘI: CUM SE ÎNȚELEGE BIANCA DRĂGUȘANU CU VICTOR SLAV LA 9 ANI DE LA DIVORȚ: „ULTIMA DATĂ…”