Momente grele în familia celebrei soprane Felicia Filip. Cristian Mihăilescu, soțul acesteia, a ajuns de urgență la spital. Se pare că bărbatul se confruntă cu unele probleme de sănătate destul de serioase și urmează să fie supus unei operații grele.
Soțul sopranei Felicia Filip a ajuns de urgență la spital. Bărbatul se confruntă cu unele probleme de sănătate și este acum pe mâinile medicilor. Din primele informații obținute în exclusivitate de CANCAN.ro, Cristian Mihăilescu a fost internat la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare din Capitală și urmează să fie operat.
Se pare că acesta se confruntă cu unele probleme la coloană, iar cadrele medicale au decis că trebuie să intervină. Este vorba despre o operație destul de grea, iar soția îi este alături în aceste momente dificile.

Cristian Mihăilescu și Felicia Filip trăiesc de mai bine de 30 de ani o frumoasă poveste de dragoste. S-au întâlnit datorită profesiei, iar scânteia s-a produs imediat. El a fost fascinat de ea și de vocea ei, iar ea a decis să îi acorde o șansă și astfel și-a cunoscut marea iubire.
Cristian Mihăilescu este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, și totodată solist al Operei Naționale București. Este și regizor de operă și meseria sa a fost cea care l-a ajutat să își cunoască sufletul pereche.
În urmă cu mai bine de 30 de ani, Cristian Mihăilescu monta spectacolul „Povestirile lui Hoffmann” și nu găsea nicio interpretă perfectă pentru un anumit rol, asta până când a apărut Felicia Filip.
„Era studenta prietenei mele, marea profesoară Georgeta Stoleriu, care îmi spusese: „Vino să asculți două studente excepționale! Una se numește Ruxandra Donose și alta este Felicia Filip.” M-am dus și amândouă mi-au plăcut foarte mult. Așa încât aveam idee despre ce era vorba.
Îmi aduc aminte că era într-o dimineață, la repetiție, în actul al doilea, când avea Antonia rolul decisiv. Și a venit la timp, ca de obicei. Este de o punctualitate revoltătoare. A apărut o fată foarte firească. Mie mi s-a părut de o frumusețe răvășitoare așa, cu o coadă de cal, foarte simplă, decent, frumos.
Așa începea actul respectiv, interpreta trebuia să se așeze la pian și să cânte ceva. În spectacol cânta orchestra, dar ea simula. În dimineața aceea eram cu mari artiști în alte roluri și toți am rămas absolut siderați de vocea Feliciei. Se deschideau cerurile când cânta. Am început să stăm de vorbă”, a povestit în urmă cu ceva timp soțul Feliciei Filip.
Atunci s-au văzut prima dată și nu a mai durat mult până când o frumoasă poveste de dragostea s-a înfiripat între ei.
Foto: Facebook