Când se livrează pensiile în luna septembrie 2025. Ce pensionari vor lua banii abia pe data de 20

Când se livrează pensiile în luna septembrie 2025. Ce pensionari vor lua banii abia pe data de 20
Cât intră pensia în luna septembrie / FOTO: Shutterstock

În România, aproape cinci milioane de oameni depind lunar de pensia primită de la stat, iar orice modificare în calendarul de plată sau în legislația fiscală îi afectează direct. Luna septembrie 2025 aduce vești importante pentru acești beneficiari.

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat că, în luna septembrie 2025, pensiile vor fi distribuite fără întârzieri, întrucât data de 1 septembrie cade într-o zi de luni, zi lucrătoare. Astfel, programul de plată rămâne același ca în lunile anterioare.

Beneficiarii care primesc banii prin mandat poștal vor intra în posesia acestora în intervalul 1-15 septembrie 2025. Pentru cei care au optat pentru virarea pensiei în cont bancar, data fixată este 12 septembrie, iar pensionarii stabiliți în străinătate își vor primi sumele începând cu 20 septembrie.

Cât timp rămâne pensia la poștă

CNPP a oferit și precizări legate de situațiile în care beneficiarii nu sunt găsiți acasă. În plus, pentru cei care primesc pensia prin cont, dar nu sunt acasă să ridice taloanele mov, documentele rămân la oficiul poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii.

„Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu), drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată.

„Taloanele mov vor fi arhivate la sediul Oficiului Județean de Poștă, respectiv al Oficiilor Poștale de sector pe o perioadă de 24 luni, fără a mai fi restituite caselor teritoriale de pensii. Aceste documente de informare pot fi transmise, la cerere, la domiciliul persoanelor interesate – beneficiari sau împuterniciții acestora”, a transmis instituția. După expirarea celor 24 de luni, acestea sunt returnate către casele teritoriale de pensii.

O altă schimbare importantă privește impozitarea pensiilor mari. Începând cu 1 august 2025, Guvernul condus de Ilie Bolojan a introdus o contribuție de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% pentru partea de pensie care depășește plafonul de 3.000 de lei. Contribuția este reținută direct la sursă, astfel încât pensionarii afectați primesc o sumă netă mai mică. Această măsură s-a aplicat deja la pensiile virate în luna august și va continua și în septembrie, vizând toți beneficiarii cu venituri peste pragul stabilit.

CITEȘTE ȘI: Schimbare de ULTIMA ORĂ! Românii nu vor mai primi cartea de identitate, în format electronic. Cine e afectat de decizie
Ilie Bolojan amenință din nou cu demisia! Reforma pensiilor speciale, la limita crizei politice

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Click.ro
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
go4it.ro
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Gandul.ro
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă