Nouă soldați au fost răniți, miercuri, în timpul unui exercițiu de aruncare a grenadei, într-un poligon din județul Sălaj. Aceștia au fost transportați de urgență la spital, unul dintre ei având o rană serioasă la picior. Ce au transmis reprezentanții MAPN în urma incidentului?
Un incident grav a avut loc, miercuri, în Poligonul Crasna din județul Sălaj. Nouă militari au fost răniți în timpul unui exercițiu de aruncare a grenadei. Unul dintre aceștia a suferit o rană gravă la picior și a fost preluat cu un elicopter SMURD. Toți soldații rămân internați în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, unde primesc inclusiv suport psihologic. Militarii au vârste cuprinse între 19 şi 43 de ani. Victimele au fost preluate cooperante și conștiente de către echipajele medicale, apoi au fost predate medicilor, la spital.
„În Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău au ajuns nouă victime, cu vârste cuprinse între 19 şi 43 de ani. Majoritatea pacienţilor au plăgi penetrante la nivelul membrelor inferioare şi superioare. De asemenea, pacienţii sunt în curs de investigare pentru stabilirea diagnosticului, fiind în acest moment stabili şi conştienţi”, se arată în informarea de presă a unităţii spitaliceşti, notează Digi24.
CITEȘTE ȘI: DE-A RÂSU’-PLÂNSU’! UN BĂRBAT ÎŞI ASCUŢEA COASA PE UN OBUZ DIN AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunțat că incidentul a avut loc, miercuri, la 10.15, în Poligonul Crasna din Sălaj, când se desfășura un exercițiu de aruncare a grenadei. În urma acestuia, nouă militari au fost răniți, iar unul dintre ei, din cadrul Batalionului 315 Artilerie „Simion Bărnuţiu”, din Şimleul Silvaniei, a suferit o rană gravă la picior. Acesta a fost transportat de urgență cu elicopterul SMURD la spital. Starea victimelor este stabilă, însă vor rămâne internați în spital pentru mai multe investigații medicale.
„Au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situaţii, fiind acordat primul ajutor la faţa locului de personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire şi altor opt militari aflaţi în proximitatea locului în care s-a produs incidentul. Ulterior, cei opt militari au fost transportaţi cu ambulanţe la acelaşi spital, pentru evaluare şi acordarea îngrijirilor medicale”, au precizat șefii MApN.
După incident, conducerea unităţii a informat Parchetul Militar. A fost stabilită o comisie de cercetare în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.