Cât a plătit un român factura la telefon după ce s-a conectat la rețeaua din Serbia

Cât a plătit un român factura la telefon după ce s-a conectat la rețeaua din Serbia
De ce trebuie oprit WiFi-ul telefonului când pleci de acasă. Nu faceți niciodată această greșeală/ sursă foto: social media

Oameni din apropierea granițelor cu alte țări au avut parte de surprize neașteptate, după ce din comoditate nu au verificat rețeaua mobilă la care telefonul era conectat. Chiar dacă se aflau în interiorul teritoriului Romîâniei și nu au ieșit din țară, au fost taxați conform normelor rețelelor de telfonie din țările vecine.

Întâmplarea tot mai des petrecută le face pe autorități să ia măsuri de prevenție. După ce mai mulți români au fost puși în situația în care au trebuit să achite sume de bani pentru conectarea la o rețea de telefonie de peste graniță. Românii trebuie să plătească srviciile de comunicații, fie că vorbim despre trimiterea unui simplu SMS sau efectuarea unui apel telefonic.

Semne de ciruclație preventive

Românii vor avea o soluție pentru a evita aceste surprize total neplăcute. Tot mai des se întâmplă ca facturile să se mărească din cauza rețelei slabe de telefonie mobilă și a ariilor extinse în care semnalul permite doar apelarea numărului de urgență.

Cei mai predispuși la „riscul roamingului involuntar” sunt oamenii care ocuiesc în apropierea zonelor de frontieră. Printre aceștia se numără șoferii și turiștii care vizitează zonele respective.

„Nu am fost atentă și deja m-am conectat involuntar la rețeaua sârbilor.”, a declarat o femeie pentru observator.news.ro.

Internet

Internet

În Timiș, în zonele din apropierea graniței cu Serbia, au fost deja amplasate noile semne de circulație. Un total de 29 de localități au primit deja marcajele de avertizare cu mesajul „Atenție! Risc de roaming involuntar”.

Și în 19 localități din Caraș-Severin au fost montate avertizările, mai ales în zona riverană. Această decizie vine în ajutorul celor mai puțini norocoși care locuiesc în zonele de frontieră.

După evenimentele care îi afectează în mod direct pe locuitorii din apropierea țărilor, ANCOM a declarat că au fost amplasate semne de avertizare în peste 350 de localități predispuse la acest risc.

Ce sume poți plăti din neatenție

Victimele „roamingului involuntar” ajung să plătească și sume de 70 de lei în plus pe factura de telefonie mobilă.

Un bărbat care locuiește în apropiere de granița cu Serbia, care nu face parte din UE, a fost un caz nefericit al conectării la rețeaua țării vecine și a dat vina pe neatenție: „Da, s-a întâmplat. Mi-a venit pe factură mai mult. Cam cu vreo 60-70 de lei mai mult, că nu am fost atent. La alții poate au fost 200-300 și apoi mi-am dat seama care e situația și l-am dezactivat”, a spus acesta pentru oservator.news.ro.

Vezi și:

Ai abonament TV de la Digi RCS-RDS? Ce se întâmplă de la 1 februarie 2026

Vrei Netflix, HBO Max și Disney+ în 2026? Suma colosală pe care trebuie să o plătești lunar în România. Iată noile prețuri „la zi”!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, gesturi tandre pe plajă! Imaginile care arată cât de îndrăgostiți sunt cei doi
Click.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, gesturi tandre pe plajă! Imaginile care arată cât de îndrăgostiți sunt cei doi
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!