Au apărut noi informații în cazul morții tânărului din Buzău. Gabriel, în vârstă de 25 de ani, s-a stins din viață pe un pat de spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier. Deși bărbatul a ajuns într-o stare stabilă la spital, la scurt timp a murit. Medicii legiști au stabilit acum cauza decesului, iar familia acuză cadrele medicale din spital. Ce s-a întâmplat cu Gabriel?
Accidentul în care Gabriel a fost implicat a avut loc în cea de-a doua zi a anului, pe un drum din județul Buzău. Acesta se afla în calitate de pasager într-un autoturism care a intrat în coliziune frontală cu o altă mașină. Impactul a fost extrem de violent, iar autoturismul în care se afla tânărul a fost proiectat ulterior într-un gard aflat pe marginea drumului.
Gabriel a fost găsit conștient, însă rănit, fiind transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Buzău pentru investigații și tratament. Medicii au stabilit că acesta suferise o fractură la picior și avea nevoie de intervenție chirurgicală. Familia aștepta ca operația să aibă loc și apoi să îl poată lua acasă.
Însă, apropiații nu au mai apucat să îl primească pe Gabriel acasă. Tânărul a murit în mod subit, iar acum familia face acuzații grave la adresa medicilor. Între timp au apărut și primele concluzii oficiale. Rezultatele autopsiei efectuate la Serviciul de Medicină Legală Buzău arată că decesul a survenit pe fondul unui tromboembolism pulmonar.
Concret, se pare că un cheag de sânge s-a extins și a provocat o hemoragie care a blocat arterele pulmonare, ceea ce a dus la decesul acestuia. După ce a fost internat la spitalul din Buzău, Gabriel a fost vizitat de familie și de iubita lui, Denisa. La scurt timp, tânăra l-ar fi găsit în comă și acum face acuzații grave. Aceasta îi condamnă pe medici și cere să se facă dreptate pentru iubitul ei.
„Vă rog, fiți lângă mine și distribuiți, să se ajungă unde trebuie, să nu mai moară oameni cu zile. Vă rog!!! Dacă se întâmplă ceva cu mine sau cu familia mea, vreau să știți că s-a întâmplat, pentru că am încercat, cu toată puterea mea, să fac dreptate. Vor să mușamalizeze.
Știu din toate părțile că vreți să mă distrugeți și să tac, dar nu înainte ca România să știe adevărul! Sunt zeci, poate sute de oameni în situația mea și îmi scriu că și-au pierdut copilașii după ore întregi de ignoranță. Vă rog, orice funcții aveți, oricine pune presiune și de oriunde vin aceste directive, fiți curajoși și gândiți-vă la judecata de apoi, nu doar la tribunal. Îmi cer iertare tuturor pe care i-am deranjat, dar nu pot să tac, pentru că am fost martoră la tot și NU POT TRĂI CU ASTA PE CONȘTIINȚĂ”, a spus iubita lui Gabriel, în mediul online.