În inima cartierului Porta Romana din Milano, printre lăzi de fructe și legume, s-a scris povestea unuia dintre cei mai iubiți jucători ai lui Inter. Federico Dimarco, idolul tribunelor de pe San Siro, recent campion cu Inter Milano, rămâne pentru familia sa același băiat crescut într-un mic magazin de cartier, unde munca, modestia și valorile au contat mai mult decât faima.
Mandarine, căpșuni, lăzi de legume și un ritm liniștit, departe de agitația marilor stadioane. Aici, la numărul 103 din Porta Romana, a crescut Federico Dimarco înainte să devină unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Inter.
Tatăl său, Gianni Dimarco, în vârstă de 67 de ani, conduce magazinul de familie, o afacere deschisă încă din 1968. În fiecare dimineață, la ora 5:00, urcă pe bicicletă pentru a aduce marfă proaspătă, apoi deschide magazinul pentru clienții cartierului.
„În seara asta nu sunt pe stadion”, spune el simplu. „Pe Federico îl duceam la meciuri încă de la trei ani: o repriză dormea, în cealaltă se uita la joc”.
Deși fiul său este unul dintre starurile lui Inter, Gianni rămâne un om discret, care evită atenția și nu transformă succesul în spectacol. Acesta declară ferm:
„Ce îmi spune Fede din vestiar, la mine rămâne”
Între cei doi există o regulă clară: viața de familie nu se amestecă cu fotbalul.
„La noi e lege pacea familiei și aici nu vorbim despre fotbal, pentru că nu ne place să amestecăm lucrurile, există un pact între mine și Federico. Nu este un sport bar, e o afacere, o tradiție la care ținem foarte mult”.
Drumul lui Federico Dimarco spre performanță a început devreme. A debutat la Inter la doar 17 ani, într-un meci din Europa League, fiind introdus de Roberto Mancini.
Au urmat împrumuturi la mai multe echipe, Empoli, Sion, Parma și Verona, fiecare etapă contribuind la formarea sa. Revenirea la Inter a fost momentul consacrării, iar astăzi este unul dintre cei mai apreciați jucători ai echipei. Tatăl său se destăinuie:
„La trei ani l-am dus la meciurile lui Inter. Eu rămân suporterul, el e băiatul care și-a împlinit visul”
În ciuda notorietății, magazinul familiei nu a devenit un loc turistic sau un „templu” al fanilor. Este în continuare un simplu aprozar de cartier. Gianni explică:
„Acest loc nu s-a transformat niciodată într-un bar sport. Sunt mulți tifosi care trec pe aici, dar noi păstrăm lucrurile simple”
Chiar și rivalitățile din Milano s-au simțit aici: „Să zicem că suporterii lui AC Milan, pentru o perioadă, nu au mai venit la magazinul nostru”.
Vecinii spun că, dincolo de succes, Dimarco nu și-a uitat originile.
„Uneori mai vine și Federico pe aici. Își pune gluga și îl ajută pe Gianni, cară lăzi”, povestește Massimo, un vecin din cartier. „Are un Lamborghini, dar încearcă să-l parcheze mai departe”.
Imaginea spune totul: un star al fotbalului care revine la rădăcini fără să caute atenție.
Pentru Gianni Dimarco, viața nu s-a schimbat radical odată cu succesul fiului său. Continuă să muncească zilnic și refuză ideea de a renunța la ceea ce iubește.
„Am preluat afacerea de la tatăl meu și nu am de gând să renunț. Atâta vreme cât nu o să mă doboare frigul și mă pot trezi dimineața să iau marfa, voi merge mai departe”.
Povestea lui Federico Dimarco este una completă, despre fotbal, despre echilibru și rădăcini. Într-o lume în care succesul schimbă totul, familia Dimarco a ales să păstreze lucrurile simple: tatăl rămâne vânzător, fiul rămâne fotbalist, iar magazinul și cartierul locul unde a început totul.
Cu ocazia celui de-al 21 titlu câștigat în urmă cu câteva zile de Inter, Federico Dimarco a transmis într-0 postare:
„Pentru cei care au crezut mereu în noi. Pentru cei care au muncit pentru un vis. Pentru cei care au fost acolo în momentele grele. Pentru cei care s-au ridicat din nou. Pentru cei care ne dădeau ca terminați. 21 este numărul mândriei noastre”
CITEȘTE ȘI: Bucurie în familia lui Răzvan Onea. Soția fotbalistului a născut primul lor copil
Cristi Chivu, mesaj după ce echipa antrenată a câștigat titlul! Cui îi mulțumește pentru succes