Mama celui de-al treilea suspect implicat în cazul morții lui Alin Mario a făcut declarații cutremurătoare despre ceea ce i-a povestit fiul ei despre noaptea tragediei. Băiatul în vârstă de 15 ani a fost ucis cu sânge rece de doi prieteni, apoi aceștia au chemat ajutoare pentru a ascunde urmele faptei.
Potrivit informațiilor apărute în anchetă, minorul de 13 ani l-ar fi chemat pe Alin Mario în curtea sa, sub pretextul că vrea să îi arate un ATV. Odată ajuns acolo, adolescentul a fost atacat cu un cuțit și un topor, iar rănile suferite s-au dovedit fatale.
După comiterea crimei, băiatul de 13 ani ar fi cerut ajutorul unui alt prieten, în vârstă de 15 ani, pentru a scăpa de urme și a îngropa trupul. Mama celui de-al treilea suspect, aflat în prezent în arest, a povestit ce i-a relatat fiul ei despre noaptea tragediei. Femeia susține că atunci când băiatul ei a ajuns la fața locului, Mario era deja decedat.
Potrivit femeii, fiul său ar fi fost sunat de ceilalți doi și chemat de urgență, fără să știe inițial ce s-a întâmplat. Când a realizat gravitatea situației, s-a speriat, a intrat în panică și nu a mai știut cum să reacționeze.
„Mi-a povestit că atunci când el a ajuns acolo, băiatul era deja mort. A fost sunat de către prietenii lui și deja era mort. S-a panicat, n-a mai știut ce să facă. I-a fost frică să spună, măcar mie. Regretă foarte mult, că au fost prieteni. Îi este foarte greu. A intrat într-un caz în care nu trebuia să intre. A fost influențat. Au fost cei mai buni prieteni, de nedespărţit. A fost și cu ei (n.r. cu cei doi agresori), dar uitați ce s-a întâmplat. Înțeleg durerea părinților și le transmit condoleanțe. Îmi pare foarte rău”, a povestit mama suspectului în vârstă de 15 ani.

Deși comportamentul lui s-a schimbat vizibil după acea noapte, mama spune că nu i-a mărturisit nimic la început, probabil din teamă. Femeia crede că băiatului i-a fost frică să vorbească, temându-se pentru propria viață și fiind influențat de anturaj. Ea susține că fiul ei regretă profund implicarea în acest caz și că între el și victimă exista o prietenie strânsă.
„L-am văzut un pic mai agitat, dar ăsta e felul lui, să fie mai agitat. Este agitat și cu mine în casă. I-am zis: trebuia să vii să-mi spui. Nu mi se pare ok (n.r. că băiatul de 13 ani e liber), pentru că fapta a comis-o el. Cel de 13 ani a comis fapta. Când băiatul meu a ajuns acolo, băiatul era deja mort. I-am zis: nu trebuia să stai acolo, trebuia să vii acasă să-mi spui, era cel mai bine. Eu știam ce am de făcut mai departe. Dar nu mi-a spus nimic. Nu a avut curaj, nu pot să-mi dau seama. Frică din el probabil, să nu fie și el omorât. Nici nu știu ce să spun”, a mai adăugat mama suspectului.
Totodată, mama recunoaște că nu este prima dată când fiul său ajunge implicat în conflicte, existând și alte episoade în trecut în care a fost prezent în situații tensionate sau violente. Cu toate acestea, spune că nu și-ar fi imaginat niciodată că lucrurile pot degenera într-o tragedie de asemenea proporții. Din relatările ei, băiatul ar fi fost chemat să vadă cu ochii lui ce s-a întâmplat, după ce inițial nu a crezut că Mario fusese ucis.
„A mai avut bătăi, într-adevăr, dar nu m-am gândit în viața mea că va ajunge la așa ceva. Din câte am înțeles, i-au zis să meargă acolo că l-au omorât pe Mario. Și el a zis: nu cred! Și au zis: dacă nu crezi, vino să vezi”, a mai spus femeia.
Dan Negru, mesaj tăios după uciderea lui Mario Alin de la Cenei: „La noi, loazele sunt protejate!”