Ce salariu are, de fapt, Mircea Geoană ca secretar adjunct al NATO. Și leafa pe care a încasat- o la primul său loc de muncă a fost consistentă

Publicat: 11/12/2023 | 11:40
Mircea Geoană are un salariu consistent la NATO

Mircea Geoană (65 de ani) este secretar adjunct al NATO încă din anul 2019. Fostul președinte al Senatului României încasează un salariu consistent. Despre veniturile sale a vorbit în cadrul unui podcast, iar detaliile se regăsesc mai jos, în articol.

Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO în vârstă de 65 de ani, a fost invitat în cadrul podcastului moderat de Cătălin Măruță. Fostul președinte al Senatului României (2008-2011) a făcut o serie de precizări legate de salariul pe care îl încasează. De altfel, și leafa pe care a încasat-o la primul său job a fost una consistentă.

Vezi și CE BOALĂ A AVUT, DE FAPT, MIRCEA GEOANĂ. ȘOCUL SUFERIT DE FAMILIA POLITICIANULUI DUPĂ UN CONTROL MEDICAL ÎN ROMÂNIA

A lucrat pe șantier timp de 5 ani: „Mi-a plăcut”

În vremea trecută, pentru a te angaja, trebuia să deții o diplomă. Aspect precizat și de Mircea Geoană, în cadrul podcastului „Acasă La Măruță”. Lucrase timp de 5 ani pe șantier. Își amintește că primul salariu încasat a fost de peste 4.000 de lei (la vremea aceea). A susținut că i-a plăcut munca pe șantier. Însă, dorința sa cea mare a fost să călătorească.

„Pe vremea respectivă trebuia să ai o diplomă. Era complicat. Îmi aduc aminte (n.r. despre primul loc de muncă). Am câștigat bine. Vreo 4.000 și ceva de lei, primul salariu, ca inginer la Energomontaj, pe șantier. Am lucrat 5 ani pe șantier. Pare neverosimil? Da, cu cizme. Am avut și viață de șantier, mi-a plăcut”, a mărturisit Geoană.

Vezi și CÂND VOR AVEA LOC ALEGERI ÎN ROMÂNIA. CE URMEAZĂ SĂ SE VOTEZE ÎN ANUL ELECTORAL

Mircea Geoană ar putea candida ca independent, anul viitor / sursă foto: Facebook

Citește și MOMENTE UNICE DE LA NUNTA DE 5,5 MILIOANE DE DOLARI DE LA VENEȚIA! CE A FĂCUT MILIARDARUL AMERICAN AL FIICEI LUI GEOANĂ CU STEAGUL ROMÂNIEI

Mircea Geoană a vorbit despre banii pe care i-a încasat

În cadrul podcastului, secretarul adjunct al NATO a vorbit despre bani pe care i-a încasat la începuturi. Din dorința de a călători și de a vedea și o altfel de lume, s-a înscris la un concurs la Externe. De altfel, despre primul salariu la Externe, Mircea Geoană a precizat că încasase în jur de 3.050 de lei.

„La mine a fost altă chestiune. Mi-am dorit foarte mult să călătoresc și sistemul ăla nu își dădea voie. Nu m-am dus în Occident niciodată. În martie 1990, după schimbarea de regim, când a apărut primul concurs la Externe, m-am dus ca să recuperez timpul pierdut. Eu voiam să călătoresc. Să merg în Franța, Italia, să văd America. Îmi doream, ca orice tânăr român. Știi cum e… Dumnezeu îți mai mult decât poți să duci, după aceea. Că acum călătoresc, dar aș prefera să stau acasă, să nu mă mai mișc.

Primul salariu l-am luat când eram logodiți (n.r. cel de pe șantier). În 1983 am terminat facultatea. Cred că am chemat prietenii noștri acasă, aveam un mic apartament în București. Și am dat de băut (n.r. din primul salariu). Șocul cel mai mare a fost la primul salariu de la Externe.

Eram adjunct de șef de brigadă, era mare chestie pe vremea aia, și câștigam 7.150 de lei pe lună. Pe vremea aia. Erau bani mulți. Prima leafă la Externe, 3.050 de lei. Mă duc acasă la nevastă cu banii și spune: «unde ai ascuns banii?». (…) Ne plătesc bine (n.r. la NATO). Eu conduc și Resursele Umane la NATO. Conduc un comitet”, a mai spus Mircea Geoană, în podcastul lui Cătălin Măruță.

Sursă foto: Facebook