Ce se va întâmpla în România din septembrie. Carmen Harra avertizează: „Transformări uriașe”

Ce se va întâmpla în România din septembrie. Carmen Harra avertizează: „Transformări uriașe”
Ce se va întâmpla în România din septembrie. Carmen Harra avertizează: „Transformări uriașe” Foto: social media

Între dorul de România și viața din Miami, Carmen Harra, în vârstă de 71 de ani, vorbește despre transformările pe care le anticipează pentru perioada următoare, atât în plan personal, cât și în plan social.

Numerologul consideră că toamna acestui an va aduce decizii cu impact major asupra următorului deceniu, iar contextul global tensionat se reflectă inevitabil și în România.

Ce se va întâmpla în România din septembrie

Carmen Harra spune că nu a mai ajuns în țară de aproximativ șapte ani, interval în care a lucrat intens la proiecte noi.

„Nu am ajuns în România de o vreme pentru că am fost tare ocupată. Am lansat o carte nouă aici, în America și încă două care urmează să apară. Am lucrat la mai multe proiecte. Am mai lansat înainte încă două cărți. În ultimii 7 ani și ceva de când n-am fost în România am lucrat la 5 cărți și la multe emisiuni și alte proiecte muzicale, am înregistrat 4 melodii noi. Sper să ajung curând, în viitorul apropiat, să pot să vi le prezint și să vorbim și de toate proiectele mele noi. Mi-e tare dor să vin acasă, mi-e dor să mă întâlnesc cu toți prietenii mei, să cântăm, să ne simțim bine, să particip la evenimentele din România, care sunt în special în perioada de toamnă-iarnă!”, spune aceasta.

Carmen Harra avertizează: „Transformări uriașe”

Analizând situația actuală, Harra consideră că nemulțumirea socială este vizibilă peste tot, iar România nu face excepție.

„Ce se întâmplă în România e în funcție de ce hotărăsc oamenii să facă pentru că situația în lumea întreagă este destul de dificilă din punct de vedere economic. Lumea este extrem de nemulțumită și îmi imaginez cât de nemulțumiți sunt românii de faptul că viața lor este afectată la toate nivelurile.”

Ea anticipează schimbări majore în perioada septembrie–noiembrie, atât în America, cât și în România, și speră ca românii să facă alegeri care să le aducă beneficii pe termen lung.

„Numerologic vorbind anul ăsta continuă să fie un an de transformări uriașe, un an de nou începuturi, un an care trebuie să marcheze schimbări importante pentru ca următorii 10-12 ani să fie marcați de deciziile și schimbările pozitive pe care oamenii le vor lua în toamna acestui an!”, afirmă ea.

CITEŞTE ŞI: Carmen Harra, obligată să plătească 7 milioane de dolari după acuzații grave care i-au adus înfrângerea în instanță. „Profeta vedetelor” nu și-a anticipat propriul dezastru!

Carmen Harra, previziuni sumbre despre viitorul premier al României. A prezis și căderea Guvernului Bolojan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Furnicuțele” lui Cătălin Măruță, subiect în emisiunea originală din Spania! Ce a spus Pablo Motos despre succesul din România
Click.ro
„Furnicuțele” lui Cătălin Măruță, subiect în emisiunea originală din Spania! Ce a spus Pablo Motos despre succesul din România
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Gandul.ro
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!